ALEGERI PREZIDENŢIALE ÎN MONGOLIA: Candidatul partidului aflat la putere revendică victoria

G.U.
Internaţional / 10 iunie 2021

Candidatul partidului aflat la putere revendică victoria

Partidul Popular Mongol (PPM), care controlează deja parlamentul, a revendicat astăzi o largă victorie în alegerile prezidenţiale din Mongolia, în urma unui scrutin marcat de restricţii anti-COVID-19 şi de absenteism, informează AFP, potrivit Agerpres.

Fostul premier Khurelsukh Ukhnaa s-a proclamat câştigător al alegerilor, cu aproape 70% din sufragii, la cinci luni după ce a părăsit guvernul în urma unui scandal legat de măsuri anti-epidemice stricte în această ţară situată între China şi Rusia.

Întărit de eficienţa acestor măsuri, partidul lui a câştigat deja în mod detaşat alegerile legislative din urmă cu un an, în faţa Partidului Democrat (liberal-conservator) al preşedintelui aflat la sfârşit de mandat, Khalmaa Battulga.

Acesta din urmă, fost campion mondial la luptă mongolă, nu mai avea dreptul să mai candideze din cauza amendamentelor adoptate la Constituţie în 2019, care stipulează un singur mandat de şase ani, notează sursa citată.

Principalul contracandidat al câştigătorului, candidatul ecologist Enkhbat Dangaasuren, a primit doar aproximativ 20% din voturi. Acest om de afaceri din economia digitală miza pe susţinerea tinerilor, într-o ţară afectată de poluarea atmosferică şi de deşertificare. Însă campania lui a fost compromisă de virusul pe care l-a contractat, ceea ce l-a obligat să stea în carantină şi să anuleze dezbaterea televizată ce ar fi trebuit să aibă loc cu o săptămână înainte de scrutin.

Doar 59% dintre cei 2 milioane de alegători s-au prezentat miercuri la urme, cel mai scăzut procent de participare în această ţară care a adoptat prima sa Constituţie democrată în 1992, când a ieşit de pe orbita sovietică.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb