Alegeri prezidenţiale în Rusia

C.P.
Ziarul BURSA #Politică / 3 martie 2008

Ruşii s-au prezentat în număr mare la votul pentru alegerile prezidenţiale care-l vor aduce, cel mai probabil, în fruntea ţării pe protejatul Kremlinului, Dmitri Medvedev. Dacă va ajunge preşedinte, fostul preşedinte Gazprom a anunţat că îl va numi premier pe cel care l-a propulsat în viaţa politică, Vladimir Putin.

Potrivit ultimelor informaţii de la Moscova (sosite ieri la ora 17,30), au votat 48,06 sută dintre ruşii care pot exercita acest drept. Acest procent este mai mult decât la prezidenţialele din 2004. În cele mai estice regiuni ale Rusiei, votul s-a încheiat. Conform unor rezultate preliminare, în Ciukotka rata de participare fost de 83,35 la sută. De asemenea, un procent peste 70 la sută s-a înregistrat şi în Kamceatka.

În ceea ce priveşte identitatea viitorului lider de la Kremlin, prog­nozele sunt unanime: nimeni nu are vreo îndoială că succesorul lui Putin va fi protejatul său, fostul preşedintele al concernului de stat Gazprom şi actualul vicepremier, Dmitri Medvedev. În condiţiile în care câştigătorul alegerilor prezindenţiale din Rusia este ştiut deja, miza scrutinului rămâne prezenţa la urne. Autorităţile au apelat la diverse metode pentru a scoate electoratul din case - SMS-uri şi bannere imense cu îndemnuri la vot.

Preşedintele stabileşte politica generală de stat, are drept de veto pentru legile votate de parlament, în timp ce ambele Camere au nevoie de două treimi din voturi pentru a contesta veto-ul prezidenţial. Pentru a învinge, un candidat are nevoie de 50 la sută din voturile exprimate. În cazul în care nimeni nu obţine acest scor, primii doi clasaţi se vor confrunta în turul 2, organizat după 21 de zile. Scrutinul a început sâmbătă, 1 martie, la ora 22,00, (ora României) în Extremul Orient şi s-a încheiat ieri, 2 martie, la ora 20,00 (ora României).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7651
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2842
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0022
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2770

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb