Alegeri prezidenţiale în Uzbekistan, ţară cu o poziţie strategică

G.U.
Internaţional / 24 octombrie 2021

Şavkat Mirzioev

Şavkat Mirzioev

Alegătorii din Uzbekistan, fostă republică sovietică din Asia Centrală ce se învecinează cu Afganistan, sunt chemaţi astăzi să voteze în alegeri prezidenţiale ce ar urma să-i asigure actualului preşedinte Şavkat Mirzioev o victorie facilă, în urma unui prim mandat marcat de reforme liberale, dar care sunt ameninţate în prezent de o reîntoarcere la practici autoritare, informează AFP şi dpa, citate de Agerpres.

În vârstă de 64 de ani, Mirzioev, care conduce din 2016 această ţară cea mai populată din Asia Centrală, este salutat pentru abolirea muncii forţate, deschiderea economiei şi eliberarea de opozanţi torturaţi de regimul predecesorului său Islam Karimov.

Însă recent el a reluat obiceiuri din trecut, reprimând mai multe voci critice înainte de scrutin. Detractorii săi îl acuză că a îndepărtat orice opoziţie reală din alegerile de duminică.

Mirzioev se va confrunta cu alţi patru candidaţi, consideraţi unii de faţadă şi care s-au abţinut de la orice critică faţă de el în timpul campaniei electorale.

Astfel, rezultatul alegerilor, care se vor desfăşura între 03:00 şi 15:00 GMT, nu stârneşte nicio îndoială.

Uzbekistanul, ţară bogată în hidrocarburi, este cu toate acestea lovită din plin de criza economică ce a fost cauzată de epidemia de coronavirus. Şomajul şi costul coşului zilnic de consum au crescut spectaculos.

Învecinându-se cu Afganistanul, în prezent condus din nou de talibani, Uzbekistanul este situat într-o regiune pe cât de dificilă, pe atât de strategică, unde Rusia şi China exercită o puternică influenţă.

Această ţară, cu o populaţie de 34 de milioane de locuitori, era altădată o etapă majoră pe vechiul Drum al Mătăsii, ceea ce făcuse să prospere oraşe precum Samarkand şi Buhara.

Preşedintele Mirzioev, care a întrunit 88,6% din voturi în urmă cu cinci ani, a promis în timpul actualei campanii electorale că va pune poporul pe primul loc în politicile sale, mai ales tineretul care a avut până acum puţine perspective.

Cu toate acestea, luna trecută el a declarat că definiţia democraţiei în Uzbekistan nu este aceeaşi ca în alte ţări şi a atenţionat împotriva instabilităţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb