ALEGERILE LOCALE ŞI NOUL AN ŞCOLAR - MOTIVE DE DISPUTĂ POLITICĂ Cabinetul Orban, între gestionarea pandemiei şi moţiunea de cenzură

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică / 13 august 2020

Cabinetul Orban, între gestionarea pandemiei şi moţiunea de cenzură

Guvernul este pregătit să organizeze, în condiţii reduse de risc epidemiologic, începerea noului an şcolar în 14 septembrie şi desfăşurarea alegerilor locale în 27 septembrie, a declarat, ieri, premierul Ludovic Orban în plenul Parlamentului.

Invitat să prezinte în faţa deputaţilor şi senatorilor măsurile luate în acest sens, şeful Guvernului a arătat că situaţia epidemiologică actuală a fost cauzată de decizia din 26 iunie a Curţii Constituţionale, în urma căreia peste 5000 de persoane diagnosticate cu Covid-19 nu au mai putut fi internate sau izolate, iar contacţii acestor persoane nu au mai putut fi carantinaţi.

"Aceasta a dus la o creştere semnficativă a numărului de cazuri. Am avut o creştere de la o medie de 500 cazuri pe zi la peste 1000 cazuri pe zi. Imediat după ce Parlamentul a adoptat legea 136/2020, am avut instrumentele necesare şi am dispus măsurile de care aveam nevoie. Am ajuns în situaţia în care avem peste 10.000 persoane izolate instituţionalizat, aproape 40.000 de persoane carantinate şi 15.000 de persoane izolate la domiciliu", a afirmat premierul Ludovic Orban.

Şeful Executivului s-a referit şi la creşterea capacităţii de testare, care a dus la identificarea mai rapidă a persoanelor bolnave şi a contacţilor acestora. Premierul a reiterat necesitate respectării regulilor de protecţie în condiţiile începerii noului an şcolar şi al derulării alegerilor locale.

"Pe 14 septembrie va începe anul şcolar, în condiţii care vor ţine cont de situaţia epidemiologică din fiecare localitate. Am luat decizia să deschidem şcoala în mod diferenţiat, pe baza deciziilor luate de consiliile de administraţie ale unităţile de învăţământ, direcţiilor de sănătate publică şi comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă. (...) Am constituit un ncomitet interministerial care pregăteşte deschiderea anului şcolar, comitet condus de vicepremierul Raluca Turcan. În şcolile unde activitatea va începe normal, este necesar portul măştii de protecţie. Unde e posibil să se asigure separarea prin plafoane de plexiglas, este important să se realizeze acest lucru pentru reducerea contactului fizic. De asemenea, şcolile trebuie să aibă substanţe pentru igienizare şi dezinfectanţi. (...) Am alocat resurse importante pentru învăţământul online. Aproximativ 20% din şcoli nu sunt conectate la internet şi împreună cu ANCOM şi cu operatorii de telefonie mobilă vom găsi soluţii pt a asigura conexiunea la internet a tuturor şcolilor. (...) Fiecare şcoală trebuie să aibă acces la platforme de organizare a cursurilor online. Va exista posibilitatea de accesare gratuită a platformelor respective oferite de Google şi Microsoft", a precizat Ludovic Orban.

În privinţa învăţământului online, şeful Guvernului a spus că săptămâna viitoare va fi desemnat câştigătorul achiziţie publice a celor 250.000 de tablete necesare elevilor, şi că au fost disponibilizate din fondurile europene 125 milioane euro pentru decontarea cheltuielilor făcute de autorităţile locale pentru achiziţia a 200.000 de laptopuri necesare unităţilor de învăţământ, pentru achiziţionarea mijloacelor de protecţie sanitară, a dezinfectanţilor şi a altor elemente necesare procesului educaţional în timpul pandemiei. Premierul a mai arătat că, prin intermediul unor fonduri acordate de Banca Mondiară, Guvernul achiziţionează 74.000 de laptopuri, tablete şi camere web pentru 1164 unităţi de învăţământ, echipament ce va fi destinat organizării învăţământului online.

Reguli stricte pentru desfăşurarea alegerilor locale

În privinţa alegerilor locale, şeful Executivului a spus că acestea vor fi organizate în 27 septembrie, conform legii aprobată de Parlament, şi că Guvernul a făcut toate demersurile necesare în acest sens. Premierul a spus că Autoritatea Electorală Permanentă şi Ministerul Sănătăţii întocmesc un set de reguli ce trebuie respectate în campania electorală de candidaţi şi de cetăţeni. Printre măsuri se vor regăsi obligativitatea portului măştii de protecţie, distanţarea fizică, organizarea evenimentelor electorale cu limitarea numărului de participanţi. În privinţa distribuirii materialelor, activiştii de partid vor purta măşti şi mănuşi pentru a reduce riscul de transmitere a virusului. Şeful Guvernului a spus că legea se va aplica pentru toţi candidaţii, iar cei care nu poartă mască vor fi amendaţi, indiferent de partidul din care fac parte.

Ludovic Orban a precizat: "În privinţa organizării zilei votului, toţi reprezentanţii birourilor electorale vor avea la dispoziţie câte 5 măşti pentru 24 de ore. Ne gândim ca aşteptarea la intrarea în secţie să fie făcută în spaţii marcate în afara secţiilor de votare. De asemenea, vor exista aparate pentru dezinfectarea mâinilor la intrarea în secţia de votare şi la ieşire. Când vom avea proiectul de reglementare privind regulile, îl voi trimite către fiecare lider al partidelor politice parlamentare şi vom aştepta punctele de vedere pentru a îl putea îmbunătăţi. Putem organiza alegerile fără a creşte riscul de transmitere a virusului. Alegerile reprezintă un proces fundamental pentru democraţie. Avem nevoie de primari investiţi cu deplină legitimitate şi autoritate care nu se gândesc la alegeri pentru combaterea epidemiei".

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a arătat că social-democraţii nu cred că actualul guvern este capabil să organizeze în bune condiţii deschiderea anului şcolar şi desfăşurarea alegerilor locale. "Nu ne opunem acestor alegeri, dar cetăţenii trebuie să ştie ce măsuri veţi lua pentru ca să nu avem după scrutin un val de inmormântări. Cum de asemenea trebuie să ştie care sunt măsurile de igienizare şi dezinfectare în secţiile de votare şi cabinele de vot, cum se va desfăşura procesul de votare, cum vor vota cei aflaţi în izolare sau carantină ori cei internaţi în spitale. Trebuie ca Guvernul să îşi asume clar şi răspicat organizarea alegerilor locale în condiţii de siguranţă. De asemenea, mai este doar o lună până la începerea anului şcolar şi, în loc să vă ocupaţi de organizarea lui, aţi pasat răspunderea către primari şi directorii de şcoli fără a elabora un ghid oficial, fără proceduri clare, fără nicio investiţie pentru ca elevii să meargă la şcoală în condiţii de siguranţă", i-a transmis Marcel Ciolacu premierului Ludovic Orban.

PSD depune moţiune de cenzură în 17 august

Liderul PSD a făcut un rechizitoriu la adresa guvernării liberale, pe care a acuzat-o de eşec în gestionarea pandemiei, de eşecul relansării economice şi de furt din banii publici.

"Sute de milioane de euro au ajuns în buzunarele prietenilor şi membrilor de partid, care au câştigat achiziţii publice pentru a finanţa campania electorală a PNL. Tot mecanismul infracţional a fost dezvăluit în raportul Curţii de Conturi, care arată că bugetul public a fost jefuit sub umbrela stării de urgenţă. Toate achiziţiile făcute în perioada stării de urgenţă au respectat acelaşi tipar: bunuri de cea mai proastă calitate, dar la preţuri umflate de zeci sau de sute de ori, iar unele dintre ele nu au ajuns. (...) Un prejudiciu de peste 650 de milioane lei, peste 800 de nereguli constatate de Curtea de Conturi, doar în starea de urgenţă", a spus Marcel Ciolacu.

El a precizat că PSD nu va permite ca actuala stare de fapt să continuie şi a anunţat că în 17 august parlamentarii social-democraţi vor depune moţiunea de cenzură împotriva guvernului Orban.

În legătură cu intenţia social-democraţilor, senatorul liberal Daniel Fenechiu a arătat: "Majoritatea PSD-ALDE-Pro România a legiferat în Parlament iniţiative populiste menite să golească de conţinut toate actele şi proiectele iniţiate de guvernul Orban. Practic Guvernul a fost sabotat de către majoritatea parlamentară în detrimentul sănătăţii românilor. PSD a ridiculizat şi bagatelizat pericolul contaminării cu virusul Sars-Cov 2. Moţiunea este un gest democratic, dar care în pragul alegerilor locale nu este altceva decât o mişcare electorală, populistă, iar pe 27 septembrie vom vedea cine trece examenul votului: cei care susţin guvernul sau cei care l-au sabotat şi îi cântă prohodul".

Reprezentantul Uniunii Salvaţi România, deputatul Cătălin Drulă a arătat că PSD şi PNL trebuie să înceteze să se mai joace de-a politica şi că problemele sistemice acumulate în sănătate, educaţie şi sistemul de pensii au fost cauzate tocmai de cele două partide care au căutat să polarizeze în jurul lor scena politică din ţara noastră.

De la "pepsiglass"-ul lui Anisie, la "cioclii veseli din PSD" ai lui Marius Paşcan

La rândul său, Victor Ponta, preşedintele Pro România, a susţinut că în 14 septembrie copiii nu vor putea fi trimişi la şcoală în condiţii de siguranţă, chiar dacă ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a spus că va rezolva problema distanţării fizice cu "pepsiglass". În legătură cu alegerile locale, Ponta şi-a exprimat convingerea că ele vor fi organizate la fel de prost de guvernul Orban, că vor muri oameni, că alegătorii se vor îmbolnăvi şi că vieţile reprezentanţilor partidelor parlamentare vor fi puse în pericol. La finalul intervenţiei sale, liderul Pro România a anunţat că parlamentarii formaţiunii politice vor vota moţiunea de cenzură pe care preşedintele PSD a anunţat că social-democraţii o vor depune în 17 august.

Reprezentanţii UDMR au acuzat faptul că descentralizarea deciziilor nu va avea niciun efect acum, înaintea alegerilor locale, şi au arătat că este nevoie de o restartare a sistemului de sănătate din ţara noastră.

Aliaţii PNL la guvernare, cei de la PMP, consideră că "gestionarea deficitară a pandemiei se vede şi de pe Marte" şi că acest lucru a fost cauzat de înţelegerile subterane dintre social-democraţi şi liberali.

"Cioclii veseli de la PSD jubilează satisfăcuţi şi calculează ca nişte contabili siniştri nota de plată pe care trebuie să o plătească cei de la PNL. Complicitatea toxică dintre PSD şi PNL ne-a adus în situaţia de a fi oaia neagră a Europei", a spus Marius Paşcan, deputat PMP.

În apărarea guvernului, şeful grupului deputaţilor liberali, Florin Roman, i-a acuzat pe social-democraţi că nu au fost alături de guvern în perioada stării de urgenţă şi că dezbaterea de ieri a fost organizată doar pentru că "urmează al paisprezecelea congres al PSD-PCR".

"Aţi dinamitat în Parlament orice ordonanţă de urgenţă a Guvernului, aţi venit cu proiecte fără surse de finanţare şi aţi încercat să suprapuneţi peste criza pandemică, o criză economică. Iar acum vreţi să puneţi cireaşa de pe tort: să suprapuneţi şi o criză politică. Voi vorbiţi de tunuri? Am citit raportul Curţii de Conturi care infirmă toate prostiile şi minciunile pe care le-aţi spus. Raportul semnalează nişte tunuri, iar cea mai mare sancţiune este dată asocierii unor consilii judeţene conduse de baronii social-democraţi", le-a spus Florin Roman liderilor PSD.

lfred Simonis (PSD): Cabinetul Orban - un guvern de cleptocraţi

În schimb, liderul deputaţilor social-democraţi, Alfred Simonis, a susţinut că liberalii doresc alegeri în 27 septembrie, pentru că le este teamă că mai târziu nu vor mai fi votaţi de cetăţeni, din cauza modului de gestionare a pandemiei şi a măsurilor luate în această perioadă.

"Miliardele împrumutate de domnul Cîţu sunt doar pentru ca PNL să aibă cât mai multă putere. Traseismul de astăzi este liberalismul coafat cu bani de la buget într-un târg de cea mai joasă speţă. În aceste 9 luni am văzut cum crunta incompetenţă a PNL a transformat România într-un uriaş salon de terapie intensivă. Am crezut că nu poate fi mai rău decât în 2016, când preşedintele Iohannis a pus un alt guvern al său. Dar acum este mult mai rău. În loc de tehnocraţi a venit un guvern de cleptocraţi", a afirmat Alfred Simonis, spre nemulţumirea premierului Ludovic Orban.

Şeful Guvernului a spus imediat că afirmaţiile celor din PSD sunt mincinoase.

"Desfid toată demagogia găunoasă la adresa guvernării liberale. În raportul Curţii de Conturi se spune că încă din 2018 v-au atras atenţia că nu aţi constituit stocurile de echipamente medicale, deşi aţi avut excedent bugetar. (...) Din păcate liderii PSD mi-au arătat şi astăzi că nu au înţeles nimic, că nu mai poţi să faci politică pe minciună şi pe manipulare", a afirmat Ludovic Orban.

Şeful Guvernului a mai precizat că Executivul a apărat locurile de muncă în perioada pandemiei, iar acest lucru e consemnat de datele din Revisal, program care arată că în 3 august erau 5.589.435 angajaţi activi, în timp ce la 1 ianuarie erau 5.582.008 angajaţi activi. El s-a referit şi la alte măsuri luate de Guvern pentru susţinerea angajării, pentru susţinerea companiilor - programul IMM Invest şi pentru relansarea economică a firmelor care au avut activitatea suspendată în timpul stării de urgenţă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb