Actualizare 17:35 Donţu, PSD: Cererea pentru Vosganian va fi discutată marţi în Comisia juridică
Solicitarea procurorilor de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul senatorului Varujan Vosganian va fi discutată marţi în comisie, odată cu cea a lui Ion Ariton, a declarat astăzi vicepreşedintele Comisiei juridice din Senat, senatorul PSD Ovidiu Donţu.
"Vom cere permisiunea să lucreze comisia marţi dimineaţă, în timpul plenului, la studiul dosarelor şi la ora 14.00 va fi vot final pe ambele dosare", a spus Donţu, citat de sursele din presă.
Donţu a mai declarat că poziţia PSD, exprimată şi de preşedintele partidului, Victor Ponta, este ca, de regulă, să se aprobe orice cerere de la Parchet, cu excepţia cazurilor în care este vorba despre un abuz flagrant.
(Elena Deacu)
---
Actualizare Vosganian: "Trebuie să văd ce scrie în această solicitare"
Senatorul PNL Varujan Vosganian a refuzat, astăzi, să comenteze noua solicitare a DIICOT de încuviinţare a urmăririi penale pe numele său, precizând că vrea întâi să vadă ce spun procurorii în solicitarea înaintată Senatului, transmit surse din presă.
Întrebat cum vede solicitarea DIICOT de aprobare a urmăririi penale, Vosganian a răspuns: "Nu am văzut-o. (...) Trebuie să văd ce scrie în această solicitare", refuzând să facă alte comentarii.
---
DIICOT a înaintat, astăzi, procurorului general noi cereri de urmărire penală faţă de foştii miniştri ai economiei Varujan Vosganian şi Adriean Videanu, în dosarul Romgaz, acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare, conform unui comunicat publicat azi de procurori, care menţionează că au fost extinse învinuirile aduse celor doi.
Solicitările vor fi trimise Senatului, în cazul lui Vosganian, respectiv preşedintelui Klaus Iohannis, în ceea ce-l priveşte pe Videanu.
Surse judiciare ne-au explicat că au apărut elemente noi în dosar şi au fost extinse acuzaţiile, ca urmare a adoptării noului Cod Penal. Totodată, procurorii pot înainta Parlamentului o cerere de urmărire penală ori de câte ori consideră necesar, reluarea unei astfel de solicitări neputând fi împiedicată de neîntrunirea cvorumului.
Potrivit comunicatului Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Vosganian (între decembrie 2006 şi decembrie 2008) şi Videanu (în decembrie 2008-septembrie 2010), în calitate de miniştri, au aprobat, semnat şi susţinut în Guvern şase Ordine, respectiv trei Memorandumuri, "pentru sprijinirea intereselor financiare ale grupului infracţional constituit de către suspectul Ioan Niculae şi au utilizat SNGN Romgaz SA (unitate naţională de interes strategic) în interesul privat al SC InterAgro SA, acordând discount-uri comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale către SC InterAgro SA, peste plafoanele practicate de SNGN Romgaz SA, precum şi gaze naturale exclusiv din producţia internă, cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi în condiţiile în care SC InterAgro SA înregistra debite istorice la plata gazelor consumate".
Astfel, demersurile celor doi miniştri au fost realizate "în condiţiile în care SC InterAgro SA înregistra o datorie reprezentând circa 70% din bugetul anual al societăţii naţionale, fiind grav afectate principalele activităţi ale SNGN Romgaz SA, societatea naţională fiind transformată practic într-un furnizor al unui client privat privilegiat şi fiind pus în pericol sistemul energetic naţional pe segmentul gazelor naturale", continuă procurorii.
Totodată, DIICOT acuză că, prin activitatea celor doi miniştri, "respectiv prin vânzarea preferenţială către SC InterAgro SA a unor cantităţi masive de gaze naturale, această societate a fost plasată într-o veritabilă poziţie de monopol pe piaţa gazelor naturale".
Mai mult, consideră anchetatorii, Romgaz şi Ministerul Economiei fiind entităţi ale statului cu atribuţii în domeniul energetic, "prin folosirea SNGN Romgaz SA în favoarea SC InterAgro SA, contrar scopului pentru care SNGN Romgaz SA a fost înfiinţată, s-au creat riscuri semnificative în planul securităţii energetice a României".
În referate, procurorii mai acuză că Romgaz a livrat, în această manieră, către InterAgro, gaze naturale din producţia proprie în valoare de circa 1,5 miliarde lei (în jur de 500 milioane dolari), din care aproximativ 270 milioane lei (circa 92 milioane dolari) reprezintă valoarea reducerilor comerciale acordate ilegal.
Impozitul pe profit datorat bugetului de stat de către Romgaz, aferent veniturilor diminuate cu cuantumul reducerilor comerciale acordate către InterAgro, este estimat de procurori la aproximativ 43 milioane lei (în jur de 15 milioane dolari), iar TVA a fost calculat la circa 54 milioane lei (în jur de 19 milioane dolari).
Valoarea reducerilor comerciale de întreruptibilitate acordate către SC InterAgro SA pentru achiziţiile de gaze naturale din producţia internă a SNGN Romgaz SA reprezintă un procent de cca.51% din totalul de cca.500.000.000 lei aferent reducerilor comerciale acordate consumatorilor eligibili cu statut de consumatori întreruptibili în perioada februarie 2008 - decembrie 2010", conchide DIICOT.