ALERT Lucian Mîndruţă neagă că ar fi vizat de audierile din dosarul "MediaPro"

Valentin Busuioc
Media-Advertising #Media-Advertising / 26 noiembrie 2014

Jurnalistul Lucian Mîndruţă neagă informaţiile apărute astăzi în presă, potrivit cărora ar fi vizat de audieri în dosarul "MediaPro", explicându-ne că nu mai lucrează la Mediafax Group din luna iulie.

Domnia sa a declarat pentru ziarul BURSA: "Sunt la Cluj. Când am plecat de acasă, alaltăieri, n-am primit nicio citaţie, nu m-a sunat nimeni. Deci trageţi şi dumneavoastră ce concluzii doriţi. Nu ştiu nimic despre asta, nimeni nu mi-a comunicat nimic, decât mă tot sună colegi din presă şi mă întreabă dacă mă uit la România TV. Îmi pare rău: nu mă uit, că am alte gusturi. Sunt relaxat, sunt în concediu".

Anterior, pe unele site-uri de ştiri (printre care cel al postului România TV) apăruse informaţia potrivit căreia sute de angajaţi ai Media Pro (printre care Lucian Mîndruţă, Andi Moisescu şi Cristian Tudor Popescu) sunt şi vor fi audiaţi la poliţie, în dosarul în care fostul şef al trustului (şi actualul proprietar al Mediafax Group), Adrian Sârbu, ar fi acuzat, potrivit presei, de o evaziune fiscală de peste 20 de milioane de euro.

Reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) nu au făcut niciun comentariu pe această temă, subliniind că procedura din cursul urmăririi penale este nepublică.

"Procedura din cursul urmăririi penale este nepublică, conform noului Cod de Procedură Penală (intrat în vigoare la 1 februarie), art. 285, alin. 2, şi nu pot fi date informaţii din anchetă, pentru că aceasta ar putea fi afectată. Nu cred că parchetele dau comunicate la toate urmăririle penale pe care le încep. Procedura este una pentru toţi. Un dosar devine public în momentul în care este trimis în instanţă, atunci procedura este publică", ne-au explicat oficiali ai IGPR.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb