ALERT PROTEST Vopsea şi cuţite aruncate pe scările Ministerului Justiţiei

P.E.
Miscellanea / 14 ianuarie 2019

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Actualizare Ce doi protestatari care au aruncat cu vopsea pe scările Ministerului Justiţiei, cercetaţi pentru distrugere şi tulburarea ordinii publice

Cei doi protestatari care au aruncat cu vopsea, astăzi, pe scările Ministerului Justiţiei (MJ) sunt cercetaţi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere, informează Biroul de presă al Poliţiei Capitalei.

Mihai Cristian Dide şi Sandu Matei au fost ridicaţi şi duşi la o secţie de Poliţie luni, după un protest la Ministerul Justiţiei, pe treptele instituţiei fiind aruncată vopsea de culoare roşie, ca reacţie la eliberarea, prin legea recursului compensatoriu, a unor deţinuţi violenţi.

Pe treptele de la intrarea în sediul MJ au fost aruncate şi câteva cuţite, precum şi poze cu ministrul Tudorel Toader, conform Agerpres.

"A fost efectuată cercetarea la faţa locului şi au fost ridicate imagini surprinse de camerele de supraveghere. Au fost audiaţi martori, precum şi persoanele implicate. Urmează a fi sesizată unitatea de parchet competentă material şi teritorial", potrivit Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

(T.A.)

----

Un protest inedit împotriva Legii recursului compensatoriu a avut loc astăzi la sediul Ministerului Justiţiei, unde doi bărbaţi au aruncat vopsea roşie şi cuţite pe scările Ministerului Justiţiei.

De asemenea, aceştia au împrăştiat pe scări şi fotografii ale ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.

În cele din urmă, autorii protestului au fost ridicaţi de poliţişti şi duşi la secţie.

Protestul a avut loc după crima comisă la Mediaş, judeţul Sibiu, de un bărbat eliberat în baza recursului compensatoriu. Agresorul, eliberat în mai 2018 din penitenciar, a lovit victima de unsprezece ori cu un cuţit.

Ministerul Justiţiei afirmă, în răspunsul la o interpelare a deputatului liberal, Florin Roman, că 188 de infractori eliberaţi mai devreme in baza legii recursului compensatoriu au comis noi fapte cu violenţă: crime, tentative de crimă, violuri, tâlharii, informează News.ro.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Foarte bine au facut protestatarii numai ca s singuri. I ti vine sa vomiti in tara asta condusa numai de imbecili si hoti.

    1. Se pare că oamenii normali dau cu vopsea pe treptele ministerului la câțiva ani după ce a plecat Pruna care a fătat reglementarea, tot normali fiind cei care lovesc pensionari pe stradă, cu rozeta pe la spate. :))

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb