Liberalii şi democraţii care au fost acuzaţi de PSD că sînt baroni locali vor da în judecată partidul de guvernămînt şi pe liderul acestuia, Adrian Năstase, după cum a declarat, ieri, Călin Popescu Tăriceanu, purtătorul de cuvînt al Alianţei PNL-PD. "Nu sîntem miraţi de atacurile PSD, care, în imposibilitatea să vină cu un bilanţ pozitiv în faţa electoratului, recurge la atacuri la persoană", a afirmat Tăriceanu. Domnia sa a explicat că motivaţia sa şi a colegilor săi rezidă din faptul că PSD i-a calomniat.
"Din cauza presiunilor politice ale PSD, senatorul Gheorghe Flutur a trimis o scrisoare deschisă la Parlamentul European, prin care descrie hărţuielile şi intimidările la care este suspus", a spus oficialul liberal. Tăriceanu a arătat că este anormal ca cineva să îşi permită să lanseze acuze nefondate, lăsîndu-l pe cel acuzat să dea explicaţii. "Trebuie să trecem de mentalitatea comunistă, iar cel care acuză să vină cu dovezi", a afirmat Tăriceanu.