Liberalii şi democraţii au reluat acuzele de implicare politică la adresa preşedintelui Ion Iliescu. "Ion Iliescu încalcă prevederile constituţionale care îl obligă la echidistanţă şi neutralitate politică", a declarat ieri, purtătorul de cuvînt al Alianţei, Călin Popescu Tăriceanu, arătînd că preşedintele a avut cel puţin şase întîlniri cu liderii PSD, în răstimp de o săptămînă şi jumătate. Oficialul liberal a criticat implicarea preşedintelui în activitatea de reorganizare internă a PSD, arătînd că Iliescu ar trebui să îşi asume consecinţele implicării sale politice, adică demisia.
"Mai mult, încercarea preşedintelui Ion Iliescu de a-şi masca amestecul în criza din PSD sub paravanul consultărilor cu partidele politice pe probleme de administraţie şi integrare europeană reprezintă o jignire gravă adusă opoziţiei, dar şi opiniei publice", consideră Tăriceanu.
Aliaţii nu sînt de acord cu responsabilizarea lor pentru problemele integrării europene. "Integrarea europeană este responsabilitatea directă a Guvernului şi nu a opoziţiei, iar acuzele lui Iliescu reprezintă nu numai o grosolană distorsionare a realităţii, ci şi o încercare de deturnare a atenţiei de la atitudinea sa partizană", a afirmat purtătorul de cuvînt al Alianţei PNL-PD.
Călin Popescu Tăriceanu consideră că preşedintele şi premierul îşi neglijează sarcinile de administrare, de dragul restructurării PSD. "După alegerile din toamna acestui an, PSD va avea suficient timp pentru a se restructura, fiind în opoziţie", a declarat Tăriceanu. Liberalii şi democraţii cred că Ion Iliescu a încetat să mai fie preşedintele României, iar Adrian Năstase nu îşi mai îndeplineşte mandatul de premier, ambii fiind implicaţi în luptele pentru restructurarea PSD. "Cerem preşedintelui Ion Iliescu şi primului ministru Adrian Năstase să pună capăt acestui spectacol politic lamentabil şi să reînceapă să guverneze România", a declarat reprezentantul Alianţei. Călin Popescu Tăriceanu a reamintit că Bulgaria ne-a luat-o de mult timp înainte pe calea integrării europene, iar Parlamentul European avertiza, în primăvară, ca ţara noastră nu mai respectă toate criteriile politice.