Alianţa USR PLUS apreciază că printr-o serie de ordonanţe de urgenţă aprobate, precum şi prin proiecte de lege iniţiate de PSD, Pro Romania şi ALDE marea majoritate a firmelor şi a cetăţenilor sunt încurajaţi să nu mai plătească facturile de utilităţi, ratele lunare la creditele bancare, taxele şi impozitele către stat.
Conform unui comunicat al Alianţei USR PLUS, astfel de măsuri sunt "incomplete, creează blocajul economiei şi dispariţia banilor" din economie, iar România riscă să ajungă în câteva luni "într-o criză şi mai serioasă".
"Măsurile propuse de Guvern şi de Parlament par a veni în sprijinul oamenilor, dar nu este aşa! Aceste măsuri nu îi vor ajuta pe oameni deloc. Întreaga ţară - firme, angajaţi, pensionari, oameni în căutarea unui loc de muncă - va fi într-un blocaj economic. Dacă cineva ne spune că putem consuma fără să plătim, ne minte. Aceşti oameni vor să câştige încrederea şi simpatia celor mai vulnerabili, fără a le păsa de consecinţele reale. Cei mai afectaţi sunt cei mai vulnerabili, dar ajutorul oferit acestora trebuie să fie unul real, fără a crea dificultăţi unor sectoare economice. Da, trebuie să amânăm parţial sau chiar total plăţile lunare - rate, facturi, dări către stat. Dar trebuie mai mult. Trebuie să găsim resurse publice care să compenseze aceste neplăţi", a precizat sursa citată.
USR PLUS menţionează că neplata facturilor de internet va face ca "firma respectivă să nu îşi mai poată continua activitatea în lunile următoare". Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu furnizorii de electricitate sau gaze naturale, care se vor afla în imposibilitatea de a-şi plăti mai departe furnizorii.
"Toate amânările de taxe, impozite şi plata furnizorilor ar fi sustenabile dacă această criză ar dura numai o lună. Aceste companii ar putea suporta costul crizei timp de o lună, în semn de solidaritate cu cei afectaţi. Dar dacă această criză durează 3 - 6 luni, atunci nici chiar marile firme nu vor putea suporta povara crizei şi vor recurge la oprirea plăţilor către furnizorii lor, către stat şi la concedieri. Problemele economice în lanţ vor afecta economia şi vor reduce posibilitatea de reluare a activităţii economice. Pierderile vor fi uriaşe", se arată în comunicat.
Alianţa salută măsura privind şomajul tehnic şi încurajează băncile să ofere amânarea parţială a ratelor bancare pentru clienţii aflaţi în şomaj tehnic, precum şi pentru firmele profund afectate. Pe de altă parte, arată că amânarea ratelor bancare "pentru (aproape) toţi clienţii băncilor, pentru nouă luni, le va pune pe acestea în imposibilitatea" de a-şi continua activitatea.
Cele două partide susţin: reducerea impozitării muncii pe salariile mici; amânarea la plată proporţională cu reducerea veniturilor; sumele astfel neîncasate ar trebui finanţate prin credite bancare, garanţii de stat, operaţiuni de factoring şi orice instrument de plată, astfel încât economia să continue să funcţioneze, chiar dacă la un nivel mai scăzut; instituirea de bonificaţii pentru plata cu anticipaţie a obligaţiilor fiscale şi nu numai; statul - prin Ministerul Finanţelor şi BNR - să îşi asume un rol activ şi responsabil pentru păstrarea pe linia de plutire a angrenajului economic; găsirea surselor financiare externe care să sprijine efortul deosebit care revine statului.