Alro a raportat o scădere a profitului net

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 17 mai 2016

Alro Slatina a înregistrat un profit net ajustat de 41 de milioane de lei, comparativ cu 23 de milioane de lei, în perioada similară din 2015, potrivit unui comunicat de presă.

Cifra de afaceri a companiei a fost de 564 de milioane de lei, în scădere de la 598 milioane de lei, în perioada similară din 2015.

"Rezultatele financiare pentru primul trimestru demonstrează, încă o dată, că piaţa aluminiului este volatilă şi doar programe de investiţii susţinute şi pe termen lung, ca cele implementate de noi, ne pot ajuta să ne păstrăm poziţia la nivel local şi global", a declarat Marian Năstase, preşedintele Consiliului de Administraţie al Alro, adăugând: "Începutul de an a fost caracterizat de un nivel redus atât al cotaţiilor aluminiului pe bursele internaţionale, cât şi al primelor de vânzare, ceea ce s-a reflectat într-o cifră de afaceri în scădere faţă de perioada similară a anului trecut. Această reducere a preţului a fost, parţial, compensată de vânzările de produse cu valoare adăugată mare, care au fost mai mari din punct de vedere cantitativ, precum şi de deprecierea leului în faţa dolarului american în trimestrul I 2016 faţă de trimestrul I 2015. Astfel, în ciuda condiţiilor de piaţă dificile, Alro reuşeşte să obţină profit operaţional şi totodată să genereze fluxuri de numerar pozitive din activitatea operaţională".

În perioada analizată, Alro a crescut vânzările de aluminiu, atât în sectorul primar, cât şi în cel procesat. Astfel, pe segmentul de aluminiu primar, Alro a înregistrat vânzări mai mari cu 23%, în special datorită livrărilor de bare şi de sârmă, care au crescut cu 4.500 de tone şi, respectiv, cu 2.500 de tone. În cadrul segmentului de aluminiu procesat, vânzările au crescut din punct de vedere cantitativ cu 4%, datorită livrărilor de benzi şi table subţiri, care au fost cu 1.000 de tone mai mari comparativ cu trimestrul I 2015, potrivit reprezentanţilor companiei.

Compania a înregistrat un EBIT (proft înainte de taxe şi dobânzi) în scădere, de 23 milioane de lei, faţă de 96 milioane de lei, înregistrat în trimestrul I 2015, pe fondul reducerii semnificative a preţului aluminiului la Bursa Metalelor de la Londra (LME). Dacă în trimestrul I 2015, cotaţiile au oscilat in jurul valorii de 1.800 USD/tonă, în trimestrul I 2016 acestea au scăzut semnificativ la o medie de circa 1.500 USD/tonă, se arată în comunicatul citat.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. atentie, e vorba de o crestere a profitului si o scadere a venitului.

    1. a ramas titlul articolului de anul trecut

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb