"Alro" convoacă acţionarii să aprobe un împrumut de la BERD

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 iunie 2010

"Alro" convoacă acţionarii să aprobe un împrumut de la BERD

Conducerea producătorului de aluminiu "Alro" Slatina (ALR) a convocat acţionarii pe 20 iulie pentru aprobarea contractării împrumutului de circa 180 de milioane de dolari de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), pentru refinanţarea celei mai mari părţi a datoriilor companiei.

BERD a aprobat, pe 8 iunie, acordarea către "Alro", a unui împrumut de 180 de milioane de dolari, dintre care cel puţin 105 milioane dolari vor reprezenta un credit sindicalizat, prin intermediul unor bănci comerciale, anunţă Mediafax.

Pe ordinea de zi se află şi aprobarea constituirii de ipoteci asupra imobilelor companiei şi garanţii reale mobiliare, pentru garantarea împrumutului.

"Alro" avea, la finele primului trimestru, datorii totale de 683,71 milioane lei (224,7 milioane de dolari la cursul BNR de la sfârşitul lunii martie) şi creanţe de 236,7 milioane lei.

Acordul cu BERD va permite "Alro" să continue investiţiile şi programul de dezvoltare pe termen lung prin care compania vrea să-şi concentreze operaţiunile în jurul produselor din aluminiu cu valoare adăugată ridicată. Astfel, fondurile de la BERD vor permite "Alro" să deruleze un program de investiţii de 50 milioane de dolari în perioada 2010-2012, prin care compania îşi va extinde gama de produse şi va creşte eficienţa energetică a combinatului de la Slatina. Anterior, "Alro" a anunţat pentru acest an investiţii de 15 milioane de dolari.

Vimetco, grup înregistrat în Olanda şi controlat de omul de afaceri rus Vitali Machitski, deţine 84,18% din acţiunile Alro, restul capitalului reprezentând free float-ul companiei.

Acţiunile "Alro" au închis şedinţa bursieră de vineri la un preţ de 3,2 lei pe titlu, în scădere cu 2,44% faţă de cotaţia de referinţă, iar la această cotaţie compania are o capitalizare de 2,28 miliarde lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb