Am mai pierdut o valoare

Sorin Rosca Stanescu
Miscellanea / 26 ianuarie

Sorin Rosca Stanescu

O valoare inestimabilă. Tezaurul României. Compus din 673 de piese. În acest moment, custozii expoziţiei din Olanda sunt incapabili să ne prezinte un inventar. Tragedia petrecută se datorează în exclusivitate incapacităţii autorităţilor de la Bucureşti de a ne proteja valorile naţionale. În acest caz, este vorba de o valoare culturală, artistică şi istorică de neegalat. Şi care e greu de presupus că va mai fi vreodată recuperată.

Muzeul Drents din Olanda nu este nicidecum Muzeul de Istorie al respectivului stat, aşa cum am fost dezinformaţi. Este un muzeu dintre cele obişnuite în care, ca să dau un singur exemplu, ultima oară a fost organizată o expoziţie de păpuşi. În această clădire, care s-a dovedit că este neasigurată, a fost organizată cu ajutorul statului român expoziţia "Dacia! Regatul aurului şi argintului" prin aducerea din România a celor mai importante colecţii de artefacte geto-dacice. Printre care coiful dacic de la Coţofeneşti, emblematic pentru epoca de glorie a regatului dacic, faimoasele brăţări dacice, precum şi nenumărate alte piese din aur pur şi din argint. Să fie foarte clar pentru toată lumea. Valoarea acestora nu poate fi egală cu valoarea metalelor preţioase pe care le conţine. Valoarea acestui tezaur este inestimabilă.

Dar chiar şi aşa, conform practicii internaţionale, atunci când sunt încredinţate în custodie în scopul expunerii obiecte numismatice sau de artă este obligatorie asigurarea acestora. Asigurarea se face în funcţie de două criterii. Valoarea obiectelor expuse şi garanţiile pe care le poate oferi custodele privind siguranţa acestora. Cum precizam mai sus, Muzeul din Drents, după cum s-a şi dovedit de altfel, nu putea garanta securitatea exponatelor. În proximitatea muzeului nu a existat, în toată perioada în care tezaurul dacic a fost expus, nici măcar un echipaj de poliţie, care să garanteze zi şi noapte securitatea, iar în interior, nu s-a aflat niciun poliţist olandez.

Este de presupus că din motivele arătate mai sus, autorităţile de la Bucureşti nu au asigurat întrucât nu au pretins o asigurare corespunzătoare şi nici nu au controlat în prealabil cât de serioasă este firma asiguratoare, iar acum tac chitic şi refuză să ne comunice suma pe care urmează să o primim ca despăgubire. Fără doar şi poate, autorităţile de la Bucureşti au făcut un blat cu autorităţile olandeze. Mai devreme sau mai târziu vom afla detalii. Dar până una alta, ele trebuie să dea explicaţii pentru toate semnele de întrebare prezentate mai sus.

Şi în primul rând, cum de a fost posibil? Ca cetăţenii din România să nu aibă posibilitatea niciodată să vadă undeva într-un muzeu, şi în primul rând în Muzeul de Istorie, care e închis de ani de zile, toate aceste exponate la un loc, creându-se în schimb acest privilegiu în beneficiul cetăţenilor olandezi. Cu acest prilej, poate aflăm şi noi, cum se explică altfel dacă nu prin indolenţă şi incompetenţă şi dispreţ faţă de valorile naţionale, faptul că Muzeul de Istorie este închis de ani de zile dar în schimb directorul acestuia îşi primeşte lunar leafa întreagă.

Există, în ceea ce îi priveşte pe făptuitorii care au acţionat brutal, aruncând practic în aer faţeta muzeului pentru a putea jefui tezaurul, două ipoteze mari şi late. Au furat exponatele pentru a le topi, făcând astfel să dispară urmele şi pentru a valorifica metalele preţioase, desigur la un preţ infim faţă de valoarea reală a acestora, ori autorii furtului, cărora în mod ridicol le-a fost deschis un dosar penal la Bucureşti, au acţionat la comanda vreunui colecţionar miliardar, pasionat până la obsesie de artefacte şi atunci există posibilitatea ca după un anumit număr de ani, tezaurul să reapară. Ţinând cont de cele două circumstanţe, preşedintele ales Călin Georgescu face apel la guvernul României pentru ca acesta să anunţe public că este gata să răscumpere tezaurul de la cei care l-au jefuit, achitând valoarea acestuia în aur şi argint. Adică mult mai puţin decât face. Au sărit la luptă până şi fraţii Tate, care oferă recompense de 25 de mii de euro pentru orice indicii care ar putea conduce la recuperarea tezaurului.

În toată această tragedie, singurul factor realmente pozitiv este că demnitarii statului român, care adoptaseră politica struţului, au reapărut la lumină şi au catadicsit să facă fiecare pe rând declaraţii publice. Poate cu ocazia CSAT, care a fost convocat de urgenţă de către Klaus Iohannis, se va stabili de ce serviciile secrete, cele mai bine finanţate de Europa, nu au fost capabile să trimită în Olanda un echipaj care să asigure prin rotaţie din interiorul muzeului securizarea exponatelor.

Opinia Cititorului ( 21 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. De ce se face referire la cizma sovietică Kremlin Georgescu?

    Ce relevanță are limbricul putlerist?

    De ce autorul nu face referire și la restul tezaurului furat tot de către ruși. : 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Pentru ca tot tezaurul a fost restituit. Lingourile BNR nu inseamna tezaur ci depozite. Asa sunt numite in bilantul BNR, cu referire la lingourile depozitate la Londra.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Ce viata nefericita poti sa ai.. Sa ti versi mereu ura si frustrarea pe aici. Chiar crezi ca da cineva 2 bani pe parerea ta?

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      E pacienta cu nume de cod Putlerica :) Juma din comentarii sunt ale ei. Nu trebuie luată în seamă.

      Altfel, Kiwi a pus-o iar de un CSAT? Ca să ce? Să anuleze și jaful? 

      Acum la modul serios, cei care au aprobat trimiterea tezaurului s-au dovedit iresponsabili. Să nu fie în muzeul ăla nici măcar un paznic? Nepăsare și cretinism la modul absolut. Pe olandezi îi doare în șpiț.

      Nici la ultima bodega din Ferentari nu s-ar intra așa.  

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Iar e weekend. În weekend nu beneficiez de medicație.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Ce a fost restituit, bolșevic bolnav? Rușii ne-au furat tezaurul! E la ei. Și atât!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Tot tezaurul muzeologic a fost restituit in 1935, 1956 si 2008: closca cu puii de aur, multe alte bijuterii si obiecte, tablouri, documente, covoare, etc.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Aceasta a fost parțial restituit, în trei tranșe separate, în anii 1935, 1956 și 2008, ca un semn de bunăvoință al sovieticilor și ulterior al rușilor. Dar cea mai mare parte din tezaur a rămas nerestituit, fapt pentru care el rămâne un subiect sensibil în relațiile diplomatice dintre România și Rusia.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      De ce crezi?

      Nu vezi ce scrie pe fruntea lui? 

      Poate vezi, ca si mine si ca multi altii, dar nu intelegi caracterele chirilice.

      Una dintre cele mai mari nemernicii ale unui om este sa joace impotriva tarii lui. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Cu dinamita poti intra in orice muzeu, mai minte de bodega.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Fals. Doar depozitele BNR sunt nerestituite. Ioan Scurtu

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Deoarece nu are sens sa mai vorbim despre psd-pnl-udmr decât ca și trădători și sabotori ai economiei naționale.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      De unde dracu tragi tu concluzia ca Gerorgescu este prorus (proKremlin), cand el a declarat de fiecare data ca este proeuropean si proatalantic. Fratilor, ati innebunit ori sunteti cozile de topor bine platite sa-l denigreze un orice fel pe Calin Georgescu, care este omul ce doreste sa schimbe macazul si sa conduca Romania spre o democratie reala, iar relatiile cu organismele internationale la care Romania este parte sa se bazeze pe respect reciproc, pe cooperare si negocieri in interesul ambelor parti, dar punand pe primul plan interesele tarii noastre.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Rușine mai mare ca asta rar mi-a fost dat să aud/citesc. Unicul vinovat, statul român, incapabil să-și protejeze tezaurul și istoria. Muzeul acela olandez se.... șă de sus pe istoria noastră, ei au organizat acea expoziție strict din raționament financiar, în rest nu-i interesează valoarea istorică a exponatelor. Dacă ii interesa aveau pază.

    Statul român era dator să le protejeze.  

    Dar este prea ocupat cu alte subiecte, de genul Ucraina, Groenlanda, câte doctorate să mai facă aleșii noștri după ce termină liceul la 38 de ani, ce pensiio rsă încaseze de la 43 de ani... Treburi importante.  

    Statul român nu-și protejează nici copiii, dar niște bucăți vechi de aur. 

    Oameni mici care nu înțeleg ce înseamnă istoria.

    Normal, dacă nu prea au trecut pe la școală.  

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Eh, dacă SRS mai era īn servicii nu se întâmpla așa ceva. Poate revine cu Georgescu director SIE.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Legat de asa-zisul "furt" al tezaurului dacic, vreau sa spun ca e total gresit sa creada cineva ca e vorba doar de un simplu furt executat de niste hoti de arta obisnuiti! Sub nici o forma, aici este vorba despre o comanda venita din afara tarii, din partea unor papusarii oculti straini foarte puternici, care le-au cerut in mod expres slugoilor ordinari de la Bucuresti sa duca acele exponate inestimabile la un muzeu din Olanda fara paza umana, asa, de amorul artei, dupa care acestea sa fie subtilizate de niste oameni de-ai lor! Practic, papusarii au avut in vedere 2 obiective esentiale pt ei: primul: aceste exponate extrem de valoroase sa ajunga in colectiile lor, care nu sunt verificate de nici o entitate statala sau globala, iar al doilea: sa dispara pt totdeauna din arealul romanesc a unor artefacte inestimabile care fac referire la memoria stramosilor nostri, la geneza poporului roman si la continuitatea lui istorica in spatiul carpato-danubiano-pontic, pt ca astfel, impreuna cu alte comenzi de acest fel ce vor urma, sa ne fie stersa pt totdeauna identitatea de neam !

    Parerea mea este ca, adevaratii hoti nu vor fi prinsi, iar statul roman poate sa primeasca o despagubire modica(desi sunt sceptic, pt ca sclavii, asa cu suntem noi vazuti de strainii cu bani si putere, n-au cum sa primeasca despagubiri, ci doar niste comisioane pt slugoii damboviteni de la varf, la schimb pt instrainarea artefactelor)! Din tot acest sacrilegiu ar trebui intelegem urmatorul fapt esential: orice clipa petrecuta in plus cu bestiile si slugoii autohtoni la putere si in viata, ne apropie tot mai mult de extinctia noastra ca neam! 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Seamana ca 2 picaturi de apa cu miscarea "strategica" a lui nea' Mugurel de la BNR de a instraina de bunavoie aurul romanesc la Londra, chipurile ca, de-acolo se pot face tranzactii "mult mai valoroase", bineinteles, in favoarea britanicilor, de la care nu vom mai vedea vreodata nici un lingou de aur inapoiat!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Cam tot ce fac românii singuri este superficial și neprofesionist,nu suntem un popor foarte eficient sau care să fie dat ca exemplu, suntem ca nepalezii,pakistanezii sau asiaticii săraci, țări din care importăm masiv imigranți ieftini ca patronii noștrii să facă profit din exploatarea acestor "sclavi " la fel și aici,nu se putea angaja o firmă de pază profesionistă cu oameni înarmați 24/24 de ore? Era ceva simplu și pentru statul român nu costa mai nimic,proasta aia de la cultură ar trebui să deie demisia,dar trăim în România..... Bla bla bla

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Nu-i tipic romanesc, este tipic unor tradatori, care se pretind pro-europeni.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    apropos, cand ai sa calci si matale printr-un muzeu in occident sa-ti dai seama ca in lumea normala toate muzeele (da, chiar si alea din afara Paris-Londra-Berlin) se zbat sa aduca chestii interesante nu colectii de costume nationale, povesti dacopate, istorie contrafacuta de ceausescu si mai stiu eu ce bazdaganii.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Ziceau rușii ca nu au ei aratea topoare cate cozi de topor sunt in acest popor...ce mai inseamna sa fi ziarist azi?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9763
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7792
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2704
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8884
Gram de aur (XAU)Gram de aur422.7614

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb