Cauza pentru care ambasadorul Africii de Sud Ebrahim Rasool a fost expulzat de americani se găseşte în conferinţa pe care sud-africanul a ţinut-o în faţa unui think-tank din ţara sa, în care sugerează că Donald Trump atacă persoanele care sunt deja la putere, promovând o ideologie care pune un grup (de obicei albii) într-o poziţie superioară faţă de altele.
Acest atac, susţine Rasool, este văzut atât în politica internă a SUA, prin mişcarea MAGA (Make America Great Again), cât şi în contextul unor schimbări demografice importante în America, unde numărul albilor este în scădere, iar minorităţile ar putea deveni majoritare. Trump foloseşte teme ca zidul la graniţă şi deportările ca un răspuns la aceste schimbări, susţinând că albii trebuie protejaţi într-o lume în care se simt victime ale unei presupuse discriminări, într-o mişcare globală care promovează acest mesaj.
Reproducem textul relatat de Breitbart News, un site partizan al lui Donald Trump, asociat cu extremismul de dreapta.
"Ceea ce lansează Donald Trump este un atac asupra celor aflaţi la putere, mobilizând un supremacism [n.t. - supremaţia unui grup] împotriva acestora, atât acasă, cât şi - după cum am ilustrat - în străinătate.
În acest sens, atacul supremacist asupra "incumbency" [n.t. - atacarea celor care sunt deja la putere sau în funcţie] se vede în politica internă a SUA, mişcarea MAGA (Make America Great Again), ca un răspuns nu doar la un instinct supremacist, ci şi la date clare care arată schimbări demografice majore în SUA, în care electoratul va deveni 48% alb. Şi posibilitatea ca minorităţile să devină majoritatea este tot mai aproape.
Acestea trebuie luate în considerare, pentru a înţelege unele dintre lucrurile pe care le considerăm instinctive, nativiste, rasiste.
Cred că există date care susţin asta, cum ar fi construirea acestui zid, mişcarea de deportare, şi aşa mai departe. Aş menţiona şi exportul revoluţiei. Nu este o întâmplare că Elon Musk s-a implicat în politica din Marea Britanie şi a promovat un Nigel Farage şi mişcarea Reform, la
fel cum a fost instruit să sprijine Alternative fur Deutschland [AfD] la summitul de securitate de la Munchen, pentru a-i întări în campania electorală.
Acest lucru începe să pună întrebarea care a fost rolul Afrikanerilor în acest context. Foarte clar, rolul lor este de a proiecta victimizarea albilor ca un semnal pentru o mişcare globală de protecţie care începe să cuprindă comunităţi albe aflate în dificultate sau aparent aflate în dificultate. Poate că nu este adevărat, poate că nu are sens, dar acesta este semnalul care se aude în baza globală albă. Trebuie să înţelegem toate acestea."
Breitbart News este un site de ştiri şi opinii cu orientare de dreapta, conservatoare. Este cunoscut pentru viziunile sale populiste şi naţionaliste, promovând adesea poziţii controversate şi provocatoare pe teme precum politica, imigrarea şi problemele sociale. Publicaţia a fost asociată cu extremismul de dreapta şi a fost criticată pentru răspândirea dezinformării şi teoriilor conspiraţioniste. A câştigat influenţă semnificativă în timpul alegerilor prezidenţiale din SUA din 2016, în special datorită susţinerii pentru Donald Trump.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.03.2025, 13:00)
Nici nu mai trebuie acuzat.
Știm cu toții ca este rasist și misogin.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.03.2025, 17:11)
si eu stiu ,si de asta sunt de acord cu el !
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.03.2025, 13:09)
Acest Rasool (= rasol, ha ha) incurajeaza de la distanta, de la adapost, confiscarea pamanturilor de la oameni, cam
asa cum au propus jigodiile franceze sa se confiste economiile din banci ale populatiei UE
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.03.2025, 13:26)
susțin intru totul pozitia lui Donad Trump , fața de homosexuali , feministe si alte de astea , woke .