AMBASADORUL BULGARIEI ÎN ROMÂNIA, TODOR CHOROV:  "Prioritatea noastră la preşedinţia UE - crearea unei legături între Balcanii de Vest şi Europa"

RAMONA RADU
Ziarul BURSA #Politică / 16 ianuarie 2018

"Prioritatea noastră la preşedinţia UE - crearea unei legături între Balcanii de Vest şi Europa"

Teodor Meleşcanu, ministrul Afacerilor Externe: "Mandatele Bulgariei, Austriei şi României la preşedinţia rotativă a UE - oportunitate de reînnoire a sprijinului Europei pentru Marea Neagră şi pentru statele riverane Dunării"

Angela Cristea, Comisia Europeană: "Viitorul UE depinde, într-o foarte mare măsură, de succesul mandatelor Bulgariei, Austriei şi României"

Preşedinţia bulgară a Consiliului Uniunii Europene, preluată la data de 1 ianuarie 2018, are ca prioritate crearea unei legături între statele din Europa de Est (Balcanii de Vest) şi UE, a declarat, ieri, Todor Churov, ambasadorul Bulgariei la Bucureşti.

Anterior, preşedinţia UE a fost deţinută de Estonia, iar în a doua jumătate a anului curent, acest rol va fi preluat de Austria, după care, începând cu data de 1 ianuarie 2019, preşedinţia va reveni României.

Potrivit domnului Todor Churov, mandatul ridică provocări, printre care se numără problema migraţiei - aspect în privinţa căruia statele membre ale Uniunii au poziţii diferite -, precum şi stabilirea cadrului financiar multianual.

Domnia sa a afirmat: "Balcanii de Vest vor fi accentul principal al preşedinţiei noastre. Europa a trecut prin crize consecutive. Asta ne-a făcut să ne concentrăm pe propriile probleme, în loc să ne preocupăm şi de cei de lângă noi. În consecinţă, mulţi dintre partenerii noştri, în special cei din Balcanii de Vest, au pierdut speranţa că perspectiva lor europeană este una realistă".

Teodor Meleşcanu: "Sprijinim Bulgaria în atingerea obiectivelor pe care şi le propune în acest mandat"

Ţara noastră şi Bulgaria au relaţii bilaterale foarte bune şi puncte de vedere similare în ceea ce priveşte diferite aspecte de la nivel regional şi european, a opinat, ieri, Teodor Meleşcanu, ministrul Afacerilor Externe.

Domnia sa a declarat: "Pentru noi, Bulgaria este un partener apropiat din cadrul UE şi un aliat de încredere în NATO".

Domnul Meleşcanu a mai precizat că vecinii de la graniţa de Sud a României pot conta pe sprijinul ţării noastre pentru atingerea obiectivelor mandatului preşedinţiei.

Teodor Meleşcanu a spus că relaţia de colaborare dintre NATO şi UE trebuie să rămână o referinţă în ceea ce priveşte securitatea şi siguranţa Uniunii Europene, menţionând că susţine nevoia Bulgariei de a întări politica de coeziune şi pe cea agricolă comună pentru o dezvoltare sus-tenabilă.

Totodată, ministrul român de Externe a precizat că mandatele Bulgariei, Austriei şi României reprezintă o oportunitate de a reînnoi sprijinul UE pentru Marea Neagră şi pentru statele riverane Dunării, vizibilitatea acestor regiuni fiind un aspect foarte important, care să devină o prioritate pe agenda europeană.

Întrebat dacă efectele Brexitului se vor reflecta şi la nivelul contribuţiilor pe care statele membre le aduc Uniunii Europene, Teodor Me-leşcanu a răspuns că sunt în dezbatere mai multe soluţii pentru această problemă.

Angela Cristea: "Anul acesta este important, atât pentru ţara noastră, cât şi pentru întreaga Uniune Europeană"

Angela Cristea, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în Româ-nia, a declarat, ieri, la evenimentul de lansare la Bucureşti a preşedinţiei Consiliului UE, că 2018 este un an important, atât pentru ţara noastră, cât şi pentru întreaga Uniune Europeană.

Domnia sa a afirmat: "2018 este un an foarte important, în care Româ-nia îşi face bilanţul de 100 de ani, după ce anul trecut l-am făcut pe cel de zece ani de la aderare, şi am văzut că a fost unul pozitiv. Centenarul pe care patru state membre UE îl sărbătoresc anul acesta este un eveniment important şi pentru UE. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, spunea anul trecut că acest centenar UE nu ar fi întreg fără aces-te patru state mebre şi îmi permit să spun că nu cred că ţara noastră ar fi întreagă fără această ancoră de valori pe care o reprezintă UE".

Şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România consideră că viitorul UE depinde, într-o foarte mare măsură, de succesul mandatelor de preşedinţie ale Bulgariei, Austriei şi României.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb