Ambasadorul Ucrainei la ONU, Serhei Kisliţia, a îndemnat Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, în timpul unei sesiuni speciale, să voteze în favoarea unei rezoluţii care solicită, în mare parte, încetarea imediată a ostilităţilor din partea Federaţiei Ruse, informează news.ro.
Rezoluţia, care nu are caracter obligatoriu, a fost semnată de aproape 96 de alte state membre, inclusiv SUA.
Rezoluţia face referire şi la consecinţele umanitare grave cauzate de invazia Rusiei şi reafirmă angajamentul faţă de suveranitatea Ucrainei şi a graniţelor ţării recunoscute internaţional.
Joi se împlineşte o lună de la invazie, a spus Kisliţia, o lună de când vieţile ucrainenilor au fost divizate în "două părţi" - un trecut paşnic, iar acum unul plin de "război, suferinţă, moarte şi distrugere", a mai spus el.
"Mii de ucraineni sunt morţi şi au murit din cauză că Rusia a decis să atace - atacă Ucraina, atacă pacea, ne atacă pe noi toţi", a subliniat oficialul ucrainean.
"Pe scurt, s-a atins deja nivelul de dezastru umanitar", a spus el.
Ambasadorul Ucrainei la ONU a afirmat că cetăţenii "mor de foame" şi sunt "ucişi în încercarea lor de a fugi", iar oraşele sunt "distruse până la pământ". În plus, ţările vecine au ajuns la limită în încercarea de a sprijini noi refugiaţi.
Kisliţia a mai afirmat că aprobarea rezoluţiei "va trimite un mesaj puternic menit să contribuie la un progres în acţiunea umanitară pe teren".
Cel puţin 902 civili au fost ucişi şi alţi 1.459 au fost răniţi de la începutul invadării Ucrainei de către Rusia, a anunţat, duminică, Oficiul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.03.2022, 19:28)
Ucrainianule, mai stii rezolutia UNSC, a Consiliului de Securitate a ONU, cu numarul 2202 (2015)? O reamintesc aici:
"Expressing the Security Council’s grave concern at the tragic events and violence in eastern regions of Ukraine, the 15-member body today unanimously adopted a resolution endorsing last week’s ceasefire agreement.
By resolution 2202 (2015), the Council called on all parties to fully implement the “Package of Measures for the Implementation of the Minsk Agreements”, adopted on 12 February 2015 in Minsk, Belarus. Firmly convinced that the resolution of the situation in eastern regions of Ukraine could only be achieved through a peaceful settlement to the current crisis, the Council welcomed the declaration by the Heads of State of the Russian Federation, Ukraine, France and Germany in support of the “package of measures” and their continuing commitment to implement the agreements."
Auzi ucrainianule? Rezolutiile UNSC sunt OBLIGATORII. Consiliul de Securitate a obligat Ucraina sa implementeze acordurile de la Minsk. Dar regimul ultra-nationalist de la Kiev a refuzat. Ce se intampla atunci cand o tara refuza rezolutiile UNSC? Regimul trebuie dat jos.
Glorie minoritatilor nationale din Ucraina. Jos terorii regimului de la Kiev. Indepliniti rezolutiile UNSC, teroristilor.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.03.2022, 21:46)
Si mai vor sa intre si in UE si NATO in conditiile in care pe noi ne-au frecat pe toate partile,ca ba nu indeplinim conditia aia,ba nu o indeplinim pe cealalta.Eu nu inteleg de ce NATO le-a dat sperante in conditiile in care ei nu indeplineau nici pe departe conditiile minime de a aspira la NATO.Regimul de la Kiev nu e departe de regimul de la Moscova,s-au intalnit niste ultra-nationalisti teroristi cu altii asemenea,daca stai bine sa te gandesti ei ar trebui sa se inteleaga cel mai bine unul pe altul.