Ucraina a lansat peste noapte un atac masiv cu drone şi rachete asupra a 12 regiuni ruseşti

Ucraina a lansat peste noapte un atac masiv cu drone şi rachete asupra a 12 regiuni ruseşti

S.B.
Internaţional #Adevărul - prima victimă / 14 ianuarie

Ucraina a întreprins peste noapte un atac major cu drone şi rachete asupra mai multor regiuni ruseşti, avariind uzine în cel puţin trei oraşe, determinând închiderea unor aeroporturi şi intrarea unor şcoli în regim de învăţământ online, au declarat oficiali locali şi mass-media ruse, potrivit news.ro.

Canalul rusesc de Telegram Shot susţine că Rusia a doborât mai mult de 200 de drone ucrainene şi cinci rachete balistice ATACMS fabricate în SUA. Presa rusă scrie că 12 regiuni ale Federaţiei Ruse au fost atacate în total.

"Inamicul a organizat un atac combinat masiv pe teritoriul regiunilor ruseşti", a declarat un cunoscut blogger rus de război al cărui canal Telegram se numeşte Dva Maiora (Doi maiori - n.r.).

Roman Busarghin, guvernatorul regiunii Saratov, aflată la aproximativ 720 km sud-est de Moscova, a declarat că oraşele Saratov şi Engels, situate pe malurile opuse ale fluviului Volga, au fost supuse unui atac masiv cu drone, iar două situri industriale au fost avariate.

Şcolile au trecut la învăţământul la distanţă, a mai spus el.

Ucraina a atacat aceeaşi regiune săptămâna trecută şi a susţinut că a lovit un depozit de petrol care deserveşte o bază aeriană a bombardierelor nucleare ruseşti, provocând un incendiu uriaş care a necesitat cinci zile pentru a fi stins.

Canalul de ştiri independent Astra a informat despre un incendiu izbucnit la un sit industrial din oraşul Kazan, la est de Moscova, ca urmare a unui atac cu dronă.

Aleksandr Bogomaz, guvernatorul regiunii Briansk din vestul Rusiei, a declarat că Ucraina a lansat un atac major cu rachete, dar nu a spus ce rachete au fost folosite.

Au fost impuse restricţii de zbor pe aeroporturile din Kazan, Saratov, Penza, Ulianovsk şi Nijnekamsk, a anunţat agenţia pentru transport aerian din Rusia.

La Nijnekamsk, în republica rusă Tatarstan, se află principala rafinărie Taneco. Canalul Shot susţine că sirenele de atac au sunat la rafinărie.

Ministerul rus al Apărării nu a făcut niciun comentariu imediat, iar Reuters menţionează că nu a putut confirma utilizarea de rachete ATACMS furnizate de SUA, aşa cum a raportat Shot.

Potrivit Ukrainskaia Pravda, forţele aeriene ucrainene au confirmat că drone au lovit din nou depozitul de petrol din oraşul rus Engels, iar rezervoarele cu combustibil pentru bombardierele Tu-160 au luat foc.

Ucraina a lansat pentru prima dată rachete americane ATACMS şi britanice Storm Shadow în Rusia pe 21 noiembrie anul trecut, ceea ce a determinat Moscova să răspundă prin lansarea către Ucraina a unei noi rachete balistice hipersonice cu rază intermediară de acţiune, botezată "Oreşnik" (Alunul). Kremlinul a declarat că Rusia va riposta eventual cu mai multe lansări de rachete Oreşnik, de fiecare dată când Ucraina o va lovi cu aceste arme occidentale.

Vladimir Putin a declarat în noiembrie că războiul din Ucraina escaladează spre un conflict global după ce Statele Unite şi Marea Britanie au permis Ucrainei, pentru prima dată, să lanseze rachetele lor pe teritoriul Rusiei.

Preşedintele ales Donald Trump face presiuni pentru o încetare a focului şi vrea negocieri pentru a pune capăt rapid războiului, lăsând sub semnul întrebării sprijinul pe termen lung al Washingtonului pentru Ucraina.

Invazia Rusiei din 2022 în Ucraina s-a soldat cu zeci de mii de morţi, milioane de strămutaţi şi a declanşat cea mai mare criză în relaţiile dintre Moscova şi Occident de la criza rachetelor cubaneze din 1962.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8491
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2925
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9080
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.7350

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb