Amendă de 2.500 de lei pentru turiştii care nu respectă regulile domeniului schiabil, în staţiunea Sinaia

A.B.
Miscellanea / 23 decembrie 2020

Amendă de 2.500 de lei pentru turiştii care nu respectă regulile domeniului schiabil, în staţiunea Sinaia

Autorităţile din staţiunea Sinaia de pe Valea Prahovei au decis aplicarea unei amenzi în cuantum de 2.500 de lei turiştilor care nu respectă regulile stabilite pentru domeniul schiabil al staţiunii, rămânând pe pârtii după încheierea programului de funcţionare a instalaţiilor de transport pe cablu, transmite News.ro.

Primarul staţiunii susţine că nu va tolera exprimări de genul "Hai că a venit taxiul" ale unor turişti beţi care solicită intervenţia Salvamont pentru că nu s-au aflat la telegondolă atunci când aceasta a făcut ultima cursă zilnică de coborâre de pe munte.

Primăria Sinaia anunţă că a stabilit că turiştii care nu respectă regulile impuse pe domeniul schiabil pot fi sancţionaţi cu amenzi de 2.500 de lei.

"Decizia vine în urma creşterii numărului de persoane care refuză să coboare de pe munte spre sfârşitul programului de lucru al operatorilor instalaţiilor pe cablu, chiar dacă există informări cu privire la orele de funcţionare. În plus, există turişti a căror viaţă nu este pusă în pericol, dar care solicită intervenţia echipajului Salvamont Sinaia la mult timp după terminarea programului de lucru al instalaţiilor pe cablu" informează Primăria Sinaia într-un comunicat dat publicităţii miercuri.

Edilul oraşului, Vlad Oprea, a declarat că îşi doreşte ca turiştii să fie în siguranţă pe pârtiile din staţiune, motiv pentru care a solicitat suplimentarea forţelor de ordine care să se asigure că sunt respectat regulile de protecţie sanitară. În plus, primarul spune că nu va mai tolera ca turişti beţi să ceară intervenţia echipelor de la Salvamont pentru că nu au vrut să coboare de pe muntecu mijloacele de transport pe cablu.

"O măsură suplimentară pe care am stabilit-o vizează sancţionarea persoanelor care nu respectă programul de lucru al instalaţiilor de transport pe cablu şi care sfidează regulile bunului simţ. Nu tolerez exprimările de tipul "Hai că a venit taxiul!" ale celor aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, care confundă serviciile de transport în comun cu cele de salvare montană." - Vlad Oprea, Primarul oraşului Sinaia" a declarat Vlad Oprea.

Primăria Sinaia anunţă de asemenea că vor fi amendaţi şi agenţii economici care desfăşoară activităţi de alimentaţie publică în golul alpin al staţiunii şi care nu îşi vor adapta programul de lucru în concordanţă cu programul instalaţiilor de transport pe cablu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb