Deputatul PSD Ana Birchall consideră că este vital pentru ţara noastră să beneficieze de sprijinul partenerilor europeni pentru a fi primită în spaţiul Schengen, se arată într-un comunicat remis redacţiei.
"Mă bucură anunţul făcut de ambasadorul Marii Britanii, Martin Harris, privind susţinerea pentru integrarea României în spaţiul Schengen. În calitate de membru al Comisiei parlamentare pentru aderarea la Schengen salut această poziţie a Marii Britanii. Este vital pentru România să beneficieze de sprijinul partenerilor europeni pentru a îndeplini acest obiectiv", a afirmat deputatul PSD Ana Birchall.
Deputatul Ana Birchall crede că "România trebuie să-şi continue eforturile pentru aderarea la spaţiul Schengen, indiferent de unele puncte de vedere contrare exprimate de politicieni din unele ţări ale Uniunii Europene, puncte de vedere care ţin mai mult de dinamica luptelor politice interne şi de calendarul alegerilor din ţările respective decât de realitate".
Deputatul social-democrat susţine că România îndeplineşte toate criteriile tehnice pentru a fi primită în spaţiul Schengen.
"România îndeplineşte toate criteriile tehnice pentru a fi primită în spaţiul Schengen şi mă aştept ca ţara noastră să primească cât mai curând o decizie favorabilă în acest sens. Fac apel la toţi politicienii din opoziţie să nu mai folosească această temă în luptele lor politice dâmboviţene şi să sprijine eforturile guvernului pentru realizarea acestui important proiect de interes naţional", a mai arătat Ana Birchall.