ANALIŞTI ŞI MANAGERI: Activitatea economică va scădea în continuare

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 29 iulie 2010

Activitatea economică va scădea în continuare

Întreaga activitate economică din ţara noastră urmează un trend des­cendent care pare să se adâncească din ce în ce mai mult. Managerii societăţilor comerciale opinează, la unison, că, în perioada iulie-septembrie va fi resimţită o scădere a activităii în industria prelucrătoare, în sectorul de construcţii şi servicii şi în comerţul cu amănuntul, în raport cu cele trei luni anterioare.

Potrivit lui Liviu Voinea, directorul executiv al Grupului de Economie Aplicată (GEA), "era de aşteptat să se întâmple acest lucru, având în vedere perioada de recesiune în care ne aflăm". Domnia sa ne-a precizat că recesiunea economică este una de durată şi că, în prezent, nu se întrevede nicio ieşire: "Nu există motoare de ieşire din recesiune. Creşterea exporturilor nu este suficientă pentru a conduce la o creştere a producţiei, iar cursul de schimb este suprasolicitat, în opinia mea. Printre altele, măsurile de austeritate adâncesc criza". Liviu Voinea consideră că perioada de criză va fi resimţită la noi timp de trei ani şi că, în această toamnă, intrăm în cel de-al treilea an de recesiune.

La rândul său, Nicolae Chidesciuc, economist şef în cadrul ING, este de părere că încetinirea activităţii în industrie este determinată de "o probabilă încetinire a cererii externe, în special din partea Germaniei, şi a cererii interne ca urmare a adoptării măsurilor de austeritate". Domnia sa ne-a precizat, de asemenea, că, în ceea ce priveşte comerţul cu amănuntul şi serviciile, impactul cel mai puternic îl au creşterea TVA şi reducerea salariilor în sistemul bugetar: "Probabil că acest impact va fi resimţit atât în trimestrul al treilea, cât şi în ultima parte a anului".

Sentimentul din piaţă este extrem de important pentru mersul economiei, completează Ionuţ Dumitru, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiari-Bancari din România: "Faptul că managerii şi consumatorii au un sentiment negativ referitor la evoluţia pe care o va avea economia în următoarea perioadă este principalul factor care va afecta performanţa economică. Sentimentul se conturează pe baza situaţiei economice actuale şi este un bun prezicător pentru ceea ce se va întâmpla în continuare. El poate deteriora performanţa economică viitoare, pentru că, în momentul în care consumatorul are un sentiment negativ, nu mai cumpără, la fel se întâmplă şi în cazul managerilor". Ionuţ Dumitru estimează că, în cea de-a doua parte a anului, va avea loc o a doua contracţie economică. Astfel, dacă în cel de-al doilea trimestru a fost resimţită o stagnare sau o uşoară creştere a activităţii economice, în trimestrele trei şi patru va avea loc o scădere, pe fondul măsurilor adoptate de Guvern.

Conform datelor publicate de INS, în cadrul anchetei de conjunctură din această lună, managerii din industria prelucrătoare preconizează, pentru următoarele trei luni, un sold conjunctural de -6%. Şi numărul salariaţilor va scădea, estimează sursele citate, în acest caz soldul conjunctural fiind de -13% pe total industrie prelucrătoare (-16% la întreprinderile foarte mari, cu 500 salariaţi şi peste).

Pentru unele dintre activităţi va fi înregistrată o tendinţă de scădere mult mai accentuată decât pe total: fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, metalurgie şi fabricarea altor mijloace de transport (solduri conjuncturale -45%, -40% şi, respectiv -32%). Preţurile produselor industriale vor creşte, în următoarele trei luni, ajungându-se la un sold conjunctural de 21%.

Şi în domeniul constructiilor va scădea volumul producţiei, soldul conjunctural fiind estimat la -10%. Totodată, va fi resimţită o reducere a stocului de contracte şi comenzi (sold conjunctural -17%). Managerii estimează, de asemenea, o scădere a numărului de salariaţi (sold conjunctural -17%), această tendinţă fiind dată, în special, de întreprinderile mari. În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii, şi aici sunt preconizate creşteri (sold conjunctural +20%).

Managerii din sectorul de comerţ cu amănuntul au estimat o scădere a activităţii economice pentru următoarele trei luni care va conduce la un sold conjunctural de -24%. Volumul total al vânzărilor de mărfuri va avea o tendinţă de scădere moderată (sold conjunctural -15%). Totodată, volumul comenzilor adresate de către unităţile comerciale furnizorilor de mărfuri va înregistra şi el o scădere (sold conjunctural -16%). Angajatorii prognozează, pentru perioada iulie-septembrie, un trend descendent moderat pentru numărul de salariaţi din acest sector (sold conjunctural -14%). Preţurile de vânzare cu amănuntul vor creşte, în opinia acestora, soldul conjunctural fiind estimat la 51%.

În servicii, cererea (cifra de afaceri) va cunoaşte, de asemenea, o scădere moderată (sold conjunctural -10%). Urmând acelaşi trend, şi numărul salariaţilor va fi redus în următoarea perioadă (sold conjunctural -16%). Această tendinţă este dată, în special, de întreprinderile foarte mari, potrivit sondajului efectuat. În acelaşi timp, preţurile de vânzare sau de facturare a prestaţiilor vor avea o tendinţă de creştere moderată, ajungându-se la un sold conjunctural de 13%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb