ANALIŞTII ANTICIPEAZĂ: Preţul aurului ar putea creşte pînă la nivelul maxim al ultimilor 17 ani

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 13 septembrie 2005

Preţul aurului ar putea să crească, în perioada următoare, pînă la nivelul maxim al ultimilor 17 ani, pe fondul sporirii cererii din partea producătorilor de bijuterii, notează un sondaj realizat de agenţia Bloomberg. Din cei 35 de traderi, investitori şi analişti intervievaţi în perioada 8-9 septembrie, 24 i-au sfătuit pe jucătorii de pe piaţă să cumpere aur, dat fiind că preţul acestui metal preţios a urcat cu 1% săptămîna trecută, ajungînd la 453 dolari/uncie la Bursa din New York. Faţă de anul trecut, cotaţiile aurului sînt cu 13% mai mari. Dacă preţul aurului va depăşi nivelul de 458,70 dolari/uncie în perioada următoare, cotaţia va fi cea mai ridicată consemnată după iunie 1988. Numai şase specialişti chestionaţi au spus că preţul aurului va scădea, iar cinci au anticipat o modificare nesemnificativă. Totodată, preţul aurului ar putea creşte pe fondul temerilor privind accelerarea inflaţiei, dat fiind că pagubele produse de uraganul Katrina menţin la un nivel ridicat preţul energiei. După declanşarea uraganului (29 august), cotaţiile aurului au crescut cu 2,5%.

Contractele futures avînd ca suport activ aurul cu livrare în decembrie au cîştigat 4,50 de dolari/uncie săptămîna trecută, la divizia Comex a New York Mercantile Exchange, creştere anticipată de majoritatea analiştilor chestionaţi de agenţia Bloomberg în perioada 1-2 septembrie.

Bijutierii au cumpărat aur de 38 miliarde de dolari în perioada iulie 2004 - iunie 2005, sumă care reprezintă un record în materie. Cererea pentru anul încheiat în iunie este cu 3 miliarde de dolari mai mare comparativ cu recordul anterior, de 35 miliarde de dolari, stabilit în perioada iulie 1996 - iunie 1997. Această cerere sporită este urmarea creşterii economiei globale, consideră Consiliul Mondial al Aurului. În ceea ce-l priveşte, Jim DeNatale, co-proprietar al unui magazin de bijuterii din New York, spune că şi-a majorat stocurile cu 30% în acest an, ca să facă faţă cererii. Totodată, acesta şi-a ajustat preţurile, situaţie care reflectă majorarea costurilor sale cu 25 de dolari/uncie faţă de anul 2004.

Din cererea mondială de aur aferentă anului 2004, 68% a provenit de la bijutieri, spun specialiştii de la firma britanică GFMS Ltd. India, cea mai mare piaţă a aurului, şi-a majorat cu 42% cererea pentru bijuterii din aur în trimestrul al doilea din anul în curs, potrivit datelor GFMS. Cererea din Taiwan a sporit cu 27%, iar cea a Arabiei Saudite cu 18%. Analiştii aşteaptă ca cererea de aur să crească în cea de-a doua jumătate a anului, bijutierii sporindu-şi stocurile în această lună şi în următoarea, pentru sezonul nunţilor în India, dar şi pentru perioada sărbătorilor de final de an, în Europa şi America.

Cotaţiile cuprului vor scădea

Preţul cuprului ar putea să scadă în această săptămînă pe pieţele din Londra şi New York, investitorii renunţînd la acest metal în baza speculaţiilor potrivit cărora cererea din SUA ar putea fi mai mică după uraganul Katrina. Un număr de 17 dintre cei 22 de traderi, analişti, investitori şi procesatori de cupru chestionaţi de agenţia Bloomberg, în perioada 8-9 septembrie, au estimat că preţul cuprului va scădea. Patru dintre aceştia au anticipat o creştere şi numai unul a estimat o modificare nesemnificativă pe trendul preţului cuprului. Amintim că cel mai mare utilizator de cupru este, la nivel mondial, China, urmată de Statele Unite ale Americii.

Cuprul cu livrare peste trei luni a încheiat săptămîna trecută cu o cotaţie de 3.545 dolari/tona metrică, în scădere cu 3,8%. La Comex - divizia de profil a New York Mercantile Exchange, cuprul cu livrare în decembrie a fost tranzacţionat la 1,604 dolari/livră, în scădere cu 4,2%. Acesta a fost cel mai mic preţ de închidere din 18 august pînă în prezent.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb