ANALIZĂ FRAMES - PIAŢA IMOBILIARĂ Există un deficit de un milion de unităţi locative

V.D.
Macroeconomie #Construcţii / 7 februarie 2019

Există un deficit de un milion de unităţi locative

Piaţa imobiliară rezidenţială românească este caracterizată, în continuare, de decalajul major dintre cerere şi ofertă, asta în condiţiile în care deficitul de locuinţe la nivel naţional este de peste 1 milion de unităţi locative, arată o analiză realizată de firma de consultanţă Frames.

Preţurile relativ mici ale locuinţelor în comparaţie cu alte ţări din regiune şi apetitul românilor pentru proprietăţi imobiliare vin să accentueze dezechilibrul dintre cerere şi ofertă.

Potrivit experţilor de la Frames, în 2019, cererea de locuinţe în marile oraşe, precum Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, Sibiu sau Constanţa, va rămâne la un nivel ridicat, astfel că dezvoltatorii vor continua investiţiile în construcţia de blocuri, iar preţurile vor urma aceeaşi tendinţă de creştere temperată marcată şi în 2018.

,,România se polarizează tot mai mult din punct de vedere economic. Migraţia forţei de muncă din mediul rural în cel urban a crescut semnificativ cererea de spaţii de locuit, în condiţiile în care autorităţile întârzie să ia măsurile necesare pentru a atenua discrepanţele dintre regiuni. Lipsa investiţiilor în judeţele sărace, salariile mici comparativ cu cele din mediul urban şi infrastructura deficitară vor continua să determine românii să se mute la oraş, mai ales că migraţia către ţările occidentale nu mai reprezintă o perspectivă atât de favorabilă precum în anii trecuţi'', afirmă analiştii.

Potrivit acestora, pe fondul cererii substanţiale, este puţin probabil ca dezvoltatorii să reducă preţurile.

,,În piaţa imobiliară românească, concurenţa nu se remarcă în primul rând prin preţ, cât mai ales prin locaţie (oraş, cartier, accesul la mijloacele de transport în comun etc.) Asta pentru că programul Prima Casă a nivelat oferta (suprafaţă, dotări, preţuri), mai ales în cazul apartamentelor noi, iar dezvoltatorii şi-au aliniat ofertele. În 2019 este puţin probabil ca preţurile să scadă, având în vedere că mare parte din investiţii au fost demarate în anii trecuţi, la randamente stabilite în funcţie de constrângerile fiecărei firme în parte - costurile terenurilor şi materialelor, finanţării şi ratei de profitabilitate asumate în business plan", spun aceştia.

Pe fondul creşterii cursului euro, a scumpirii finanţării, a creşterii costurilor cu materialele de construcţii şi angajaţii (vezi noile reglementări din domeniu), cel mai probabil preţurile vor continua să crească cu câteva procente, însă într-un ritm mult mai temperat faţă de anii trecuţi.

,,Dezvoltatorii vor include în preţul locuinţelor toate constrângerile financiare ce vor apărea pe parcursul anului. Unii dintre ei, în principal cei care dispun de un capital de lucru propriu, este posibil să îşi reducă din marja de profit, însă în general, cei mai mulţi vor opera creşteri marginale, de câteva procente, pentru a-şi acoperi costurile operaţionale şi asta în condiţiile în care mare parte dintre investitorii în construcţii imobiliare nu au forţa financiară care să le permită să îşi reducă din câştig", arată analiza Frames.

În mediul rural, acolo unde cererea este semnificativ mai redusă, sectorul construcţiilor, cel mai probabil, îşi va reconsidera poziţiile.

,,Creşterea salariilor, mai ales în sectorul bugetar, şi accesul facil la finanţare din ultimii ani au făcut ca mulţi români, în special cei cu putere financiară, să migreze către localităţile limitrofe marilor oraşe, către mediul rural, în căutarea unor locuinţe unifamiliale. Restrângerea şi scumpirea finanţării bancare vor pune presiune pe acest sector, astfel că dezvoltatorii ar putea îngheţa o serie de proiecte. Nu este exclus ca, din stocul de proprietăţi disponibile, în unele zone să urmeze ieftiniri de câteva procente. În mare parte, însă, dezvoltatorii vor prefera să aştepte vremuri mai bune decât să vândă sub preţul fixat', estimează analiştii.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Nu cred in cresterea preturilor in 2019. Asemenea estimari nu au o baza reala. Riscurile creditarii, cresterea euro a dus preturile tot mai sus, rigorile noi impuse programului Prima Casa, arunca o umbra deasa asupra acestor estimari, simplu de facut pe baza unor anunturi de vanzare nerealiste sau trucate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb