ANALIZĂ ONV LAW: Procurorii au blocat peste 155 milioane de euro şi au confiscat un total de peste 6 milioane de euro în ultimul an

Miscellanea / 1 septembrie 2021

Procurorii au blocat peste 155 milioane de euro şi au confiscat un total de peste 6 milioane de euro în ultimul an

Un total de peste 155 milioane EUR este suma de bani indisponibilizată în proceduri judiciare penale, aflată la data de 30 iunie a.c. în contul unic ANABI (Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate) şi peste 6 milioane EUR reprezintă suma totală confiscată sau rezultată din valorificarea bunurilor confiscate în 2020, indică o analiză ONV LAW.

Noua ordonanţă de urgenţă (OUG) adoptată săptămâna aceasta, pentru facilitarea utilizării informaţiilor financiare pentru prevenirea, depistarea şi urmărirea penală a unor infracţiuni, permite Poliţiei şi procurorilor accesul direct la informaţii despre conturi bancare şi tranzacţii, date pe care le obţinea anterior de la ANAF.

"Principalul beneficiu care se obţine prin adoptarea acestei ordonanţe este factorul surpriză în anchetele de urmărire penală. Daca înainte, având în vedere modul birocratic în care se derulau anchetele, inculpaţii aveau diverse metode de a-şi goli conturile înainte ca anchetatorii să ajungă la aceştia, adoptarea noii OUG permite autorităţilor să aibă acces la informaţiile despre conturile celor urmăriţi încă din fază incipientă şi să indisponibilizeze sumele înainte ca inculpaţii să poată părăsi ţara sau să îşi mute sumele de bani prin diverse procedee," declară Av. Sebastian Hotca, specialist în drept penal din partea ONV LAW. Practic, prevederile acestei ordonanţe elimină riscul scurgerii de informaţii, interogarea acestor sisteme fiind efectuată în mod direct de organele de urmărire penală, fără a mai fi nevoie de alte adrese care sa îngreuneze activitatea acestora.

Prin noua Ordonanţă, autorităţile nu vor avea acces la sumele aflate în conturile bancare, ci doar la locul (banca) unde acestea sunt deschise şi dacă acestea sunt sau nu active şi le pot indisponibiliza (bloca) încă din stadiul de anchetă. Adoptarea OUG va asigura o mai buna protecţie şi un grad mai bun de recuperarare a sumelor de bani de către cei prejudiciaţi şi va avea un impact puternic în prevenirea, depistarea şi anchetarea infracţiunilor grave, apreciază reprezentanţii ONV LAW.

În plus, în cazul ANABI, instituţia are acces direct pentru dosarele cu solicitare externă, crescând astfel şansele de a primi informaţii de aceeaşi valoare din ţările cu care se afla în relaţii de colaborare.

Conform datelor DNA, în lunile iunie şi iulie 2021, în dosarele anticorupţie instrumentate de instituţie au fost condamnaţi 53 de inculpaţi, pentru infracţiuni de luare şi dare de mită, trafic de influenţă, fraudarea fondurilor europene, evaziune fiscală. Printre cei condamnaţi definitiv se află: un deputat, un trezorier partid, un director şi manager de spital, doi directori Poşta Română, un şef Direcţie agricolă, un rector universitar, un avocat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb