Pontificatul papei Francisc în cifre

A.B.
Internaţional / 21 aprilie

Pontificatul papei Francisc în cifre

Prezentăm câteva statistici referitoare la pontificatul papei Francisc, al cărui deces, la vârsta de 88 de ani, a fost anunţat luni de Vatican, potrivit Reuters, care afirmă cele ce urmează.

Alegerea

Fostul cardinal Jorge Mario Bergoglio din Argentina a fost ales papă pe 13 martie 2013. A fost cel de-al 266-lea papă şi primul din America Latină. A fost primul pontif care a luat numele Francisc.

Durata pontificatului

Durata pontificatului lui Francisc a fost mai mare decât durata medie de 7,5 ani a celor 265 de pontificate anterioare. A fost de asemenea al doilea cel mai longeviv papă din istorie. Pontiful care a trăit mai mult ca Francisc a fost papa Leon al XIII-lea, decedat în anul 1903, la 93 de ani. Înaintea acestuia, nu există o evidenţă verificabilă a unui papă mai vârstnic. Predecesorul lui Francisc, Benedict al XVI-lea, a murit la vârsta de 95 de ani, dar a demisionat pe când avea 85 de ani.

Cardinali

În prezent sunt 252 de cardinali, care îl sfătuiesc pe papă, conduc principalele dioceze din diverse locuri ale lumii şi deseori conduc departamente importante ale birocraţiei de la Vatican. În acest moment, 135 de cardinali au mai puţin de 80 de ani, fiind astfel eligibili, potrivit legii Bisericii, să participe la conclavul care va alege următorul papă în cazul morţii sau retragerii lui Francisc. Sunt cunoscuţi sub denumirea de cardinali electori, iar 109 dintre aceştia au fost numiţi de Francisc. Ceilalţi electori au fost numiţi de predecesorii săi.

Călătorii în străinătate

Francisc a realizat 47 de călătorii în afara Italiei, a vizitat peste 65 de state şi teritorii, însumând peste 465.000 de kilometri parcurşi.

A vizitat Brazilia în 2013.

În 2014, a fost în Iordania, Teritoriile Palestiniene, Israel, Coreea de Sud, Albania, Franţa, Turcia.

În 2015, a fost în Sri Lanka, Filipine, Bosnia şi Herţegovina, Ecuador, Bolivia, Paraguay, Cuba, Statele Unite, Kenya, Uganda, Republica Centrafricană.

În 2016, a fost în Mexic, Grecia, Armenia, Polonia, Georgia, Azerbaidjan, Suedia.

În 2017, a vizitat Egipt, Portugalia, Columbia, Myanmar, Bangladesh.

În 2018, a fost în Chile, Peru, Elveţia, Irlanda, Lituania, Letonia, Estonia.

În 2019, a vizitat Panama, Emiratele Arabe Unite, Maroc, Bulgaria, Macedonia de Nord, România, Mozambic, Madagascar, Mauritius, Thailanda, Japonia.

În 2020, nu a făcut nicio excursie în străinătate.

În 2021, a fost în Irak, Slovacia, Ungaria, Grecia şi Cipru.

În 2022, a fost în Malta, Canada, Kazakhstan, Bahrain.

În 2023, a fost în Congo, Sudanul de Sud, Ungaria, Portugalia, Mongolia, Franţa.

În 2024, a fost în Indonezia, Singapore, Timorul de Est, Papua Noua Guinee, Belgia, Luxemburg şi Corsica.

A făcut 37 de călătorii în Italia, începând cu insula Lampedusa, locul unde debarcă migranţii care traversează Marea Mediterană în drumul spre Europa, în iulie 2013.

Canonizări

Francisc a creat peste 900 de noi sfinţi, printre care predecesorii săi Ioan al XXIII-lea, Ioan Paul al II-lea, Paul al VI-lea, precum şi Maica Tereza din Calcutta şi arhiepiscopul din El Salvador Oscar Romero, care a fost asasinat în 1980.

Printre cei canonizaţi se numără Martirii din Otranto, rezidenţii unui oraş din sudul Italiei atacat de trupele otomane în 1480. Potrivit Vaticanului, numărul acestora era de circa 800.

A beatificat peste 1.350 de persoane. Beatificarea este ultima etapă înaintea canonizării.

Enciclice

O enciclică este cea mai importantă formă a unui document papal.

Papa Francisc a semnat patru encliclice începând din 2013. Prima dintre acestea, ''Lumen Fidei'' (Lumina credinţei), despre importanţa credinţei creştine, a fost scrisă parţial de predecesorul său, papa Benedict al XVI-lea.

În 2015, a emis ''Laudato Si'' (Lăudat să fii), care lansa un apel la măsuri urgente în domeniul schimbărilor climatice. A actualizat această enciclică în 2023 cu o exortaţie apostolică, ''Laudate Deum'' (Domnul fie lăudat), prin care lansează un apel destinat celor care neagă schimbările climatice, precum şi politicienilor care tărăgănează măsurile din acest domeniu îndemnându-i să-şi schimbe atitudinea.

În 2020, ''Fratelli Tutti'' (Cu toţii fraţi) abordează problema solidarităţii oamenilor în lumea post-pandemică.

În 2024, ''Dilexit Nos'' (El ne-a iubit) îndemna catolicii să abandoneze ''goana nebună'' după bani şi să se dedice în schimb credinţei lor, potrivit sursei citate.

A mai semnat şi alte documente importante cum ar fi constituţii apostolice şi exortaţii apostolice.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb