ANALIZĂ WBS Europa - jurnal bursier - 2 mai
WBS
Internaţional #Jurnal Bursier / 3 mai 2011
Pieţele europene au avansat astăzi, investitorii reacţionând cu optimism la declaraţia preşedintelui american privind moartea lui Osama Bin Laden. Sectoarele tehnologic, de sănătate şi asigurări au realizat cele mai importante creşteri ale zilei, în timp ce sectoarele industrial, bancar şi de exploatare a materiilor prime, petrolului şi gazelor naturale au înregistrat cele mai importante scăderi. Cotaţia petrolului de categoria Brent a scăzut cu 0.68% până la $125.04/baril.
Ritmul de creştere a sectorului de producţie din zona euro a accelerat în luna aprilie faţă de martie, indicele PMI corespunzător publicat de Markit Economics avansând la 58 faţă de 57.5 în luna anterioară, depăşind estimarea iniţială de 57.7 (o valoare peste 50 indică o creştere a sectorului). Cele mai importante creşteri au fost înregistrate în Franţa (57.5 faţă de 56.9) şi Germania (62, faţă de 61.7), în timp ce Italia a suferit o încetinire (55.5 faţă de 56.2). Guvernatorul Băncii Angliei a declarat că o restrângere a politicii monetare a băncii ar exacerba problemele ridicate de nivelul actual foarte ridicat al datoriei publice.