ANCA DRAGU:  "Creşterea economică peste potenţial este cea mai periculoasă"

A.G.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 2 martie 2016

"Creşterea economică peste potenţial este cea mai periculoasă"

Creşterea economică peste potenţial este cea mai periculoasă pentru că poate conduce la dezechilibre, având în vedere că într-o astfel de situaţie consumăm mai mult decât producem, a declarat ieri ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, în cadrul unei Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor.

"În practică, poate că o economie nu reuşeşte să combine aceşti factori (factorii de creştere economică -n.r.) în mod optim, şi atunci creşterea este sub potenţial sau peste potenţial. Cea peste potenţial este cea mai periculoasă, pentru că asta înseamnă că noi consumăm mai mult decât producem.

În acest moment, România are mai degrabă un deficit de ofertă, iar reformele puse pe hârtie şi aflate în implementare de către autorităţi sunt de natură să reducă acest deficit de ofertă.

Aceste reforme conduc la creşterea potenţială a ţării", a explicat ministrul Finanţelor, citat de Agerpres.

Ea a reamintit că România a mai avut astfel de probleme în perioada dinaintea crizei, iar acum este important ca autorităţile să se concentreze pe reformele structurale necesare pentru creşterea potenţialului economiei româneşti.

"Acum avem o creştere de invidiat, dar trebuie să fim atenţi la aceste provocări, să canalizăm creşterea economică în sensul creşterii investiţiilor şi a exporturilor şi, cumva, consumul, care este deja la un nivel ridicat să nu mai crească prea mult. Această situaţie în care consumul excede producţia duce la dezechilibre", a mai spus Anca Dragu.

Potrivit acesteia, în caz contrar, România riscă, din nou, o creştere ciclică, contextuală, care la un moment dat se va opri.

Ministrul Finanţelor a mai spus că disciplina autorităţilor are şi un efect de exemplu pentru pieţe, pentru că autorităţile indisciplinate nu fac decât să bulverseze pieţele şi să apară o reacţie nedorită din partea acestora.

Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a revizuit în creştere la 4,2% proiecţia privind avansul Produsului Intern Brut (PIB) pentru acest an şi estimarea pentru 2015 la 3,7%, potrivit Prognozei de iarnă 2016 publicate luni.

Cererea internă va consemna un avans de 4,8% în 2016, faţă de 4,6% anul trecut, iar pentru 2017 este estimată o creştere de 4,8% a cererii interne. Formarea brută de capital fix (investiţii - n. r.) este de aşteptat să urce cu 6,4% în acest an şi cu 6,6% în 2017, peste estimările din noiembrie 2015.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb