ANCA DRAGU: "Nu avem motive să amânăm măsurile de relaxare fiscală"

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 10 iunie 2016

FMI a recomandat, la începutul anului, amânarea măsurilor de relaxare din noul Cod Fiscal

Acum nu există motive pentru amânarea măsurilor de relaxare fiscală cu implementare de anul viitor, aşa cum a recomandat Fondul Monetar Internaţional, având în vedere evoluţia pozitivă a execuţiei bugetare, a spus, ieri, ministrul finanţelor publice Anca Dragu.

Oficialul a subliniat, potrivit Agerpres: "Nu am luat o decizie în acest sens şi consider că este prematur să luăm acum o decizie. Execuţia bugetară arată bine, veniturile sunt peste program, cheltuielile sunt şi ele, în unele cazuri, sub program sau în linie cu programul. Deci în acest moment nu avem motive să luăm această măsură".

Fondul Monetar Internaţional a recomandat României, încă de la începutul anului, amânarea măsurilor de relaxare fiscală ce ar urma să intre în vigoare în 2017, pentru a reduce deficitul bugetar, pe cash, de la 2,5% din PIB în acest an, la 2% în 2017 şi la 1,5% în 2018.

"Pentru 2017, misiunea recomandă un deficit de 2% din PIB. Amânarea următoarei reduceri a TVA şi a celorlalte facilităţi prevăzute în Codul Fiscal de la intrarea în vigoare anul viitor ar genera o reducere a deficitului de 0,75 puncte din PIB", a declarat, la acel moment, şeful misiunii FMI în România, Reza Baqir.

În acest context, reprezentantul FMI a atras atenţia că există două pericole pe care autorităţile române ar trebui să le aibă în vedere pentru ca stabilitatea macroeconomică obţinută cu greu în perioada post-criză să nu fie pusă în pericol: posibilitatea ieşirii din ţinta de deficit bugetar şi iniţiativele legislative din sectorul financiar, respectiv Legea dării în plată, care pot face mai mult rău decât bine.

În afara reducerii TVA de la 20% la 19%, Codul Fiscal mai prevede, pentru 2017, eliminarea taxei pe construcţiile speciale şi a supraaccizei la carburanţi.

Dragu: "Economia României va creşte cu 4,2%, în acest an"

Anca Dragu susţine că economia României va creşte cu 4,2% în acest an şi cu 4,5%, în medie, în 2017, 2018 şi 2019, în pofida faptului că instituţiile financiare internaţionale au revizuit în scădere estimările privind ritmul de creştere a economiei româneşti în anii următori.

Ministrul finanţelor a declarat: "România are o creştere economică solidă. Pentru acest an prognozăm o creştere de 4,2%, iar pentru 2017, 2018 şi 2019 estimăm o îmbunătăţire a acestui indicator la 4,5%, în medie, anual".

Potrivit celor mai recente date publicate de Comisia Naţională de Prognoză, în 2016 PIB-ul României va creşte cu 4,2%, în 2017 cu 4,3%, iar în 2018, cu 4,5%.

Pe de altă parte, instituţiile financiare internaţionale au revizuit în scădere estimările privind avansul economiei româneşti pentru 2017 şi 2018.

Referitor la acest aspect, ministrul Finanţelor a explicat că, "de regulă, prognozele instituţiilor internaţionale sunt puţin mai pesimiste, pentru un moment atât de îndepărtat": "O prognoză acum pentru anul următor are multe necunoscute. Prognozele noastre, ale CNP, beneficiază de mai multe elemente. Noi avem această instituţie, CNP, care ştie toate specificităţile economiei româneşti. Este normal să fie un asemenea gap (n.r. diferenţă), dar cred că pe parcursul acestui an se va micşora".

Banca Mondială a anunţat, recent, că şi-a redus semnificativ estimările privind evoluţia economiei româneşti în următorii doi ani, când PIB-ul României ar urma să crească cu 3,7% respectiv 3,4%, cu 0,4 puncte procentuale, respectiv 0,6 puncte procentuale mai puţin decât se estima în luna ianuarie.

Totodată, la începutul lunii trecute, Comisia Europeană anunţa că ritmul de creştere al economiei româneşti va încetini în 2017 la 3,7%. Şi FMI a avertizat că vârful de creştere economică înregistrat în acest an de România va fi urmat în 2017 de o încetinire până la 3,6%.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb