Anca Sinea, coordonator ORSE: România are nevoie urgent de o strategie naţională pentru reducerea sărăciei energetice

În plină criză energetică, ajutoarele pentru plata facturilor reprezintă un instrument de intervenţie rapidă necesar în sprijinul consumatorilor vulnerabili, informează un comunicat de presă, remis astăzi.

Însă astfel de măsuri nu fac decât să pompeze bani într-un sac fără fund, dacă nu sunt însoţite de investiţii care să protejeze cu adevărat consumatorii în faţa crizelor viitoare. Aproape 17 miliarde de lei (peste 3,4 miliarde de euro) din bugetul de stat a costat până acum schema de plafonare şi compensare a preţurilor la energie, pentru perioada noiembrie 2021 - aprilie 2023. Bani de la buget pentru plafonare nu mai sunt şi ne-am întors de unde am plecat, ba chiar mai rău. Sărăcia energetică în România s-a acutizat, iar consumatorii vulnerabili sunt în continuare expuşi viitoarelor crize. În faţa acestei realităţi, e mai mult decât evident că România are nevoie urgent de o strategie naţională pentru tratarea sărăciei energetice. O misiune dificilă, dar nu imposibilă.

România nu doar că nu are o strategie pentru a aborda sărăcia energetică, dar îşi încalcă o obligaţie legală prevăzută de peste 10 ani în Legea Energiei din 2012, care prevede crearea unui Plan naţional de acţiune pentru combaterea sărăciei energetice. Au trecut 11 ani şi acest plan nu există. De unde rezultă că în faţa unor crize, cum sunt cele pe care le trăim de trei ani încoace, nu ştim cum să reacţionăm şi luăm măsuri ad-hoc ce se dovedesc a fi doar nişte tratamente extrem de scumpe şi fără o ameliorare de durată. Mai ales în situaţia de faţă, cu dezechilibre macroeconomice cu efecte pe termen lung insuficient de cunoscute şi cu un deficit bugetar excesiv, România nu îşi permite să subvenţioneze preţurile energiei pentru toţi consumatorii, indiferent de venituri. Pentru a lua cu adevărat măsuri eficiente de sprijinire a populaţiei şi a preîntâmpina şocurile unor alte crize viitoare, e nevoie urgent să ştim exact situaţia consumatorilor în risc de sărăcie energetică (aşa-numiţii consumatori vulnerabili) sau care se confruntă deja cu această situaţie.

Trebuie ca autorităţile să ştie cine sunt aceştia, unde se află, ce venituri au, în ce fel de locuinţe se încălzesc, ce tip de energie folosesc, care este vârsta lor, starea de sănătate etc. În al doilea rând, întrucât efectele acestor crize sunt complexe, iar capacitatea populaţiei de a le face faţă este limitată, este nevoie să anticipăm efectele şi tipul de măsuri necesare pentru un spectru mult mai larg de populaţie. Cunoaştem faptul că vulnerabilitatea energetică este o situaţie dinamică, iar în funcţie de o serie largă de factori, dimensiunea populaţiei afectate poate varia. Spre urmare, este nevoie de un instrument tehnic complex şi coordonat politic la nivel înalt, capabil să înţeleagă dimensiunea problemelor şi să ia decizii optime. Acest lucru nu se poate realiza fără un instrument de consultare tripartită la nivelul Guvernului, care să includă autorităţile responsabile cu toate ministerele relevante (obligatoriu Ministerul Energiei, Ministerul Muncii, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerul Mediului, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, dar şi autorităţi cu portofolii mai îndepărtate, precum sunt Ministerul Finanţelor, Ministerul Sănătăţii, etc.), companiile din sectorul energetic şi ONG-uri / asociaţiile de consumatori. În prezent, lipsa de comunicare şi declinarea de competenţe între instituţiile responsabile, inclusiv între autorităţile la nivel central şi cele de la nivel local, reprezintă una dintre cauzele majore care conduc la dificultăţi în evaluarea riscurilor, stabilirea şi aplicarea unor măsuri de sprijin optime pentru consumatori. Fără coroborarea tuturor competenţelor relevante problemei, amploarea sărăciei energetice şi impactul efectiv al politicilor publice asupra consumatorilor casnici nu vor fi cunoscute niciodată în mod real. Ultimii ani ne-au demonstrat faptul că efortul care trebuie depus pentru a acţiona în această direcţie este deosebit de mare şi că el nu poate fi depus unilateral. Vorbim de colectarea şi interpretarea de date, de expertiză la nivel de piaţă, de reţele, etc. Actorii de piaţă, administrativi sau organizaţiile neguvernamentale cunosc diferite laturi ale problemei, iar angajarea lor în dialog nu poate decât să îmbunătăţească capacitatea de răspuns a autorităţilor, să crească performanţa politicilor publice, să reducă costurile de luare a deciziilor şi să producă efecte mai bune la nivel de populaţie într-un climat generalizat de încredere. Atenţie: nicio piaţă nu poate performa într-un vid de încredere. Fără o asemenea abordare, niciun plan de acţiune nu va sta în picioare. Aşadar, în primul rând de aici trebuie să plecăm.

Există o mulţime de lucruri care se pot face şi care aduc beneficii reale pentru consumatorii casnici (fie ei vulnerabili sau cu potenţial de vulnerabilizare), contribuind totodată la atingerea obiectivelor ţării în privinţa reducerii emisiilor poluante. Iată doar câteva: instrumente de finanţare cu dobândă subvenţionată şi garantate de stat pentru renovarea clădirilor, scheme de sprijin pentru instalarea de tehnologii sustenabile de producere a energiei (panouri pentru apă caldă, panouri fotovoltaice cu sisteme de stocare, pompe de căldură etc.), politici de susţinere pentru crearea de comunităţi de energie din surse regenerabile, campanii de promovare a modurilor de reducere a consumului prin utilizarea mai eficientă a energiei şi combaterea risipei, până la consultanţă personalizată prin ghişee unice în primării.

Fondurile disponibile de la bugetul de stat, dar mai ales fondurile europene nerambursabile de miliarde de euro destinate tranziţiei energetice în România trebuie direcţionate cu prioritate către acest gen de investiţii. În esenţă, cu cât soluţiile sunt mai pliate pe nevoile reale ale gospodăriilor, cu atât se risipesc mai puţine resurse şi efectele sunt mai scontate. În acest sens, este necesară rularea unor instrumente de diagnoză adecvate. Aceste instrumente există deja atât în politicile europene, cât şi în cele naţionale. Vorbim despre audit energetic şi date despre clădiri, despre baze de date privind diferite tipuri de ajutoare şi forme de sprijin, date socio-economice ale gospodăriilor, date de consum, etc. Colectarea lor sistematică este necesară, la fel ca şi centralizarea şi integrarea lor. Odată ce cauzele sunt mai uşor de identificat, ele sunt şi mai uşor de tratat.