ANFP şi Fundaţia Română pentru Persoane cu Handicap Vizual - "Prietenii Nevăzătorilor" (FRPHV) au reuşit, până în prezent, să plaseze în cadrul unor instituţii şi autorităţi publice, un număr de 12 persoane cu handicap vizual (5 studenţi, 2 absolvenţi de facultate, 5 absolvenţi de şcoală postliceală), pentru desfăşurarea de activităţi de voluntariat, job shadow, internship şi stagii de practică în domeniul masajului, psihoterapiei speciale, relaţiilor publice şi al resurselor umane.
Colaborarea dintre instituţii, demarată în anul 2014, a vizat derularea de activităţi privind creşterea competenţelor profesionale şi adaptabilitatea tinerilor cu handicap vizual la condiţiile şi exigenţele domeniilor profesionale pentru care aceştia se pregătesc în sistemul de învăţământ.
În acest sens, au fost semnate acorduri de colaborare cu următoarele instituţii: Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 5 şi Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă.
Implicarea tinerilor în activităţile curente ale instituţiei a generat impresii pozitive de ambele părţi, garantând reuşita acestui demers, care se doreşte a fi un exemplu bun de urmat.