Angajaţii uzinei care fabrică monoposturile de Formula 1 McLaren sunt furioşi pe conducere după ce au primit drept bonus batoane Freddo de ciocolată, de 25 de pence (1,35 lei).
"Lucrăm toate orele zilei, transpirăm sânge şi ei ne dau batoane Freddo de 25 de pence. Managementul le dă supervizorilor, să le împartă angajaţilor. Strict câte una de de persoană. Primim Freddo când un pachet (n.r. - de piese) este produs într-un timp scurt. De exemplu, am avut două săptămâni să producem piesele pentru < upgrade-ul > din luna mai, din Spania. Am lucrat 24 de ore pe zi, şapte zile din şapte şi am terminat la timp. Aşa că săptămâna următoare câte un < Freddo > a fost înmânat stafului, ca < bonus >. Am primit câte un Freddo şi anul trecut, după ce am construit maşina", a declarat un angajat pentru Daily Mail, sub protecţia anonimatului.
Angajatul McLaren acuză conducerea companiei că nu are habar de problemele monoposturilor şi de lipsa lor de performanţă.
"Ne-au spus la şedinţa de după Marele Premiu al Canadei că ştiu ce e greşit la maşină, dar nu ştiu cum să rezolve problema. Ne întreabă pe noi ei, care au salarii cu şase cifre. Asta arată că n-au habar despre ce se întâmplă. Îi numim < cei de neatins > şi nu avem niciun respect pentru ei. Oamenii au început să boicoteze şedinţele, pentru că sunt o glumă, atmosfera e toxică. Am vrea să facem grevă, dar oamenii se tem pentru slujbele lor", a adăugat el, referindu-se la directorul de curse Eric Boullier, la inginerul-şef Matt Morris, la şeful operaţiunilor Simon Roberts şi la directorul de operaţiuni David Probyn.