Fostul cancelar Angela Merkel a declarat joi, în faţa unei comisii parlamentare de anchetă, că participarea Germaniei la invazia militară condusă de SUA în Afganistan a fost decizia corectă, relatează dpa.
Citind dintr-o declaraţie pregătită, Merkel a afirmat că a existat o "speranţă întemeiată" că intervenţia militară în Afganistan ar împiedica planificarea în ţară a unor viitoare atacuri teroriste.
Fostul cancelar german a recunoscut însă că întreaga comunitate internaţională a eşuat în Afganistan în ceea ce priveşte aproape toate celelalte obiective, de la încurajarea statului de drept până la problemele legate de drepturile femeii, scrie dpa.
Ea a menţionat o lipsă de înţelegere culturală între aliaţii occidentali, nepotismul şi traficul de droguri ca fiind motivele eşecului.
Predecesorul lui Merkel, Gerhard Schröder, a implicat Germania în coaliţia militară condusă de SUA în 2001 pentru a înlătura de la putere guvernul taliban din Afganistan. La acea vreme, Merkel era un lider al formaţiunii de opoziţie de centru-dreapta Uniunea Creştin Democrată (CDU), relatează dpa.
Invazia în Afganistan a fost lansată după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite. Gruparea teroristă Al-Qaida pregătise atacurile din Afganistan.
Ancheta parlamentară germană analizează retragerea din 2021 a forţelor coaliţiei din Afganistan, ţară care s-a prăbuşit rapid în haos după ce guvernul de la Kabul, susţinut de Occident, a fost înlăturat de la putere şi înlocuit de un guvern taliban.
Ancheta analizează, de asemenea, deciziile cu privire la evacuarea afganilor care au lucrat cu trupele sau agenţiile germane în ţară, scrie dpa.
Mulţi afgani care au avut legături cu forţele militare occidentale, agenţiile de ajutor şi alte grupuri au încercat cu disperare să fugă din ţară în timpul retragerii trupelor coaliţiei de teama răzbunării talibanilor.