ANSVSA nu va permite importurile de cereale din Ucraina, până la 5 iunie

S.B.
Miscellanea / 3 mai 2023

ANSVSA nu va permite importurile de cereale din Ucraina, până la 5 iunie

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) nu va permite importurile în România de grâu, porumb, floarea-soarelui şi rapiţă originare din Ucraina, până la data de 5 iunie 2023, informează miercuri instituţia, potrivit Agerpres.

"Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) aplică noile prevederi ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/903 al Comisiei, din 2 mai 2023, de introducere a unor măsuri preventive privind anumite produse originare din Ucraina, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Astfel, ANSVSA nu va permite importurile în România de grâu, porumb, floarea-soarelui şi rapiţă originare din Ucraina, de la data de intrării în vigoare a Regulamentului mai sus menţionat, până la data de 5 iunie 2023. Aceste măsuri vizează doar contractele semnate după data de intrarea în vigoare a noilor prevederi şi se aplică până la data de 5 iunie 2023", precizează ANSVSA, printr-un comunicat.

Pentru celelalte tipuri de produse de origine nonanimală, care nu fac obiectul acestor noi reglementări, ANSVSA realizează controale pentru transporturile provenite din Ucraina la Posturile de Control la Frontieră/Puncte de Intrare şi la destinaţia finală (depozite de cereale, unităţi de procesare şi comercializare) a acestor produse.

În concordanţă cu recomandările Comisiei Europene privind sprijinirea rutelor de transport pentru Ucraina, ANSVSA a înfiinţat noi Puncte de Intrare, în judeţele de la graniţa cu Ucraina şi Republica Moldova, pentru a eficientiza actul de control oficial, în corelaţie cu numărul de transporturi de cereale.

"ANSVSA va continua acţiunile de verificare şi împreună cu celelalte instituţii responsabile va colabora pentru identificarea de noi măsuri menite să eficientizeze şi să fluidizeze transportul de mărfuri, subliniază instituţia", a anunţat sursa citată.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat marţi că niciun contract comercial cu patru produse agricole - grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui - nu se mai poate încheia între agenţii economici din Ucraina şi România, odată cu adoptarea de către Comisia Europeană a unor măsuri excepţionale privind importurile de astfel de produse din Ucraina.

Comisia Europeană a adoptat marţi măsuri preventive excepţionale şi temporare privind importurile unui număr limitat de produse din Ucraina, sub garanţia excepţională a Regulamentului privind măsurile comerciale autonome, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Aceste măsuri sunt necesare având în vedere circumstanţele excepţionale ale blocajelor logistice grave cu care se confruntă cinci state membre ale Uniunii Europene, preciza forul european. Măsurile vizează patru produse agricole - grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui - originare din Ucraina. Măsurile adoptate urmăresc atenuarea blocajelor logistice care implică aceste produse în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia. Măsurile vor intra în vigoare în 2 mai şi se vor aplica până la 5 iunie 2023.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb