ANSVSA va controla transporturile de cereale provenite din Ucraina

D.T.
Miscellanea / 20 aprilie 2023

ANSVSA va controla transporturile de cereale provenite din Ucraina

Transporturile de cereale provenite din Ucraina, indiferent de rutele de transport, sunt verificate cu regularitate de către echipele de control ale Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), în calitate de autoritate responsabilă pentru controlul oficial al produselor de origine nonanimală, atât pentru consum uman, cât şi pentru hrana animalelor, informează Agerpres.

Potrivit sursei, în ceea ce priveşte importurile, se realizează controale pentru fiecare transport provenit din Ucraina la Posturile de Control la Frontieră/Puncte de Intrare şi la destinaţia finală (depozite de cereale, unităţi de procesare şi comercializare) a acestor produse. În acest sens, controalele oficiale presupun verificarea documentelor tuturor transporturilor şi aleatoriu, controlul de identitate şi fizic, care include şi prelevarea de probe, în conformitate cu prevederile legislaţiei aplicabile.

Datele ANSVSA arată că, de la începutul conflictului din Ucraina, inspectorii din cadrul autorităţii au realizat peste 9.700 de verificări care au vizat cerealele şi produsele de origine nonanimală provenite din această ţară. În urma analizelor de laborator realizate pentru probele prelevate din cereale şi produse de origine nonanimală au fost înregistrate nouă neconformităţi (soia şi şrot de soia) în ceea ce priveşte prezenţa organismelor modificate genetic, şi două pentru depăşirea limitelor maxime admise pentru reziduuri de pesticide (seminţe de floarea-soarelui şi grâu).

În cazul seminţelor de floarea-soarelui şi a grâului, aceste produse nu au intrat în lanţul alimentar, precizează ANSVSA.

"Buletinele de analiză, rezultate în urma testării de laborator, în cazul celor 9 probe de soia şi şrot de soia, au indicat că respectivele cereale sunt modificate genetic şi beneficiază de autorizaţie acordată în conformitate cu procedura comunitară, stabilită în Regulamentul EC nr. 1829/2003 pentru import, procesare şi utilizare ca aliment şi furaj, cu respectarea prevederilor specifice de trasabilitate şi etichetare. În această situaţie, având în vedere că cerealele nu erau etichetate şi însoţite de documente din care să rezulte că sunt modificate genetic (aşa cum prevede legislaţia aplicabilă), toată cantitatea este reţinută în depozit pentru etichetarea corespunzătoare şi pentru respectarea trasabilităţii, în vederea comercializării. Măsurile aplicate au fost cele de reţinere oficială în vederea stabilirii trasabilităţii specifice. Cerealele respective sunt sigure pentru a fi folosite în hrana animalelor sau pentru consumul uman", continuă ANSVSA.

Reprezentanţii ANSVSA susţin că, pentru a spori gradul de monitorizare şi a asigura o trasabilitate a transporturilor de cereale provenite din ţări terţe, începând cu luna noiembrie a anului 2022, s-au creat premisele urmăririi acestora în platforma TRACES NT (platformă dezvoltată de Comisia Europeană pentru monitorizarea transporturilor de produse de origine animală şi nonanimală şi a animalelor vii provenite din ţări terţe), precizează sursa citată.

În acest an, până la această dată, nu au fost transmise prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje (SRAAF, care funcţionează la nivel european) notificări de alertă, referitoare la riscuri asociate cerealelor pentru consum uman sau animal, provenite din Ucraina.

În concordanţă cu recomandările Comisiei Europene privind sprijinirea rutelor de transport pentru Ucraina, au fost înfiinţate noi Puncte de Intrare, în judeţele de la graniţa cu Ucraina şi Republica Moldova, pentru a eficientiza actul de control oficial, în corelaţie cu numărul de transporturi de cereale.

ANSVSA precizează că va continua acţiunile de verificare şi împreună cu celelalte instituţii responsabile va colabora pentru identificarea de noi măsuri menite să eficientizeze procedurile aplicabile în această situaţie.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a anunţat ieri seară că România va implementa măsuri de securizare suplimentară pentru transportul produselor ucrainene care tranzitează teritoriul României către state terţe, iar începând din această dimineaţă un colectiv de specialişti din patru ministere va lucra la proceduri.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. 11 neconformitati la 9700 de controale inseamna ca ucraina produce cele mai sanatoase alimente de pe glob.politrucii nostri fiind niste slugi ordinare si mari admiratori de tricouri kaki,ar mai fi si varianta sa avem cele 11 neconformitati la 9,7 controale.acum fiecare crede ce doreste.

    Mafia ucraineană nu doarme,bravo lor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb