Antibiotice va plăti 90% din profitul anului trecut ca dividende

A.I.
Piaţa de Capital / 2 iulie

Antibiotice va plăti 90% din profitul anului trecut ca dividende

Ministerul Sănătăţii solicitase Guvernului ca producătorul de medicamente să aloce acţionarilor doar 50% din profit, pentru ca restul banilor să meargă în investiţii

Acţionarii Antibiotice Iaşi au votat, în adunarea generală de ieri, ca producătorul de medicamente să aloce 90% din profitul anului trecut ca dividende, conform unui raport al companiei publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Ministerul Sănătăţii solicitase Guvernului exceptarea societăţii de la plata a 90% din profit către acţionari şi stabilirea unei cote de distribuţie de 50%, restul banilor urmând să fie folosiţi pentru finanţarea investiţiilor aprobate în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli a acestui an.

Votul de ieri arată că Guvernul nu a dat aviz favorabil solicitării Ministerului, astfel încât Antibiotice va plăti, în data de 11 octombrie, un dividend de 0,0829228506 lei, echivalentul unui randament brut de 2,7% faţă de preţul curent din piaţă al acţiunii companiei.

Conform unui document al Antibiotice de la finele lunii mai, Ministerul Sănătăţii va primi 29,5 milioane lei de la Antibiotice, iar ceilalţi acţionari 26,1 milioane lei, suma totală reprezentând 90% din profitul anului trecut după constituirea rezervelor pentru facilităţi fiscale.

Pentru primele trei luni ale lui 2024, veniturile totale ale Antibiotice s-au ridicat la 192,5 milioane lei, cu 13% peste cele din primul trimestru al anului 2023, în vreme ce profitul net a fost de 37,3 milioane lei, mai mare cu 68% comparativ cu cel din intervalul ianuarie - martie 2023.

La finele anului trecut, Ministerul Sănătăţii deţinea 53% din producătorul de medicamente din Iaşi, în vreme ce Infinity Capital Investments avea 29,4% din compania a cărei evaluare bursieră se ridică la două miliarde lei.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Randament net 2,48% la o alocare pentru dividende de 90% din profit?!

    Cotatia a luat-o cam mult inaintea rezultatelor. 

    1. P/E 21, mai scumpa ca Pfizer sau Astra Zeneca...

      Exact asta remarcam si eu. Pai si atunci eu am vandut prost sau piata a supra-evaluat? Glumesc, evident prima varianta.

      Iti scrii singur? Nu glumesc

      Deci profitul trebuie sa se tripleze pt a acorda dividende la randamentul dobanzilor.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb