Compania Transgaz a raportat, pentru anul trecut, un profit net preliminar de 349,48 milioane de lei, în scădere cu 29% faţă de cel realizat în 2018, potrivit raportului publicat, ieri, pe BVB.
Anul trecut, veniturile din activitatea de exploatare, înainte de activitatea de echilibrare şi de construcţii, ale Transgaz au ajuns la 1,57 miliarde de lei, cu 2% sub cele din situaţiile financiare de la finalul lui 2018, înregistrându-se, astfel, o scadere de 32,88 milioane de lei. Cheltuielile din exploatare, înainte de echilibrare şi de activitatea de construcţii, au crescut cu 13% faţă de anul 2018, nivelul acestora fiind cu 131,90 milioane de lei mai mare.
În perioada analizată, profitul din exploatare s-a situat la valoarea de 396,704 milioane de lei, de la 561,484 milioane de lei, în 2018. Datoriile totale ale societăţii de stat s-au ridicat, la finalul anului trecut, la 1,929 miliarde lei, faţă de 1,283 miliarde lei, de la an la an.
În intervalul ianuarie - decembrie 2019, cantitatea totală de gaze transportate a fost mai mare cu 6.450.960 MWh, faţă de anul 2018, cu o influenţă pozitivă de 22,64 milioane de lei, se menţionează în raportul companiei.
Compania are o capitalizare de 4 miliarde de lei.
Transgaz SA Mediaş este operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport (SNT) gaze naturale şi asigură îndeplinirea strategiei naţionale privind transportul intern şi internaţional al gazelor naturale şi dispecerizarea gazelor naturale, în condiţii de eficienţă, transparenţă, siguranţă, acces nediscriminatoriu şi competitivitate.