ANUL VIITOR, Secretarul General al NATO va efectua o vizită oficială în ţara noastră

Andrei Stan
Internaţional / 2 decembrie 2015

Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a avut astăzi o întâlnire cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, informează un comunicat de presă al MAE trimis redacţiei.

Cu această ocazie, Lazăr Comănescu a adresat secretarului general al NATO invitaţia de a efectua o vizită oficială în România în cursul anului 2016, anterior Summit-ului de la Varşovia, invitaţie acceptată de înaltul oficial.

"Secretarul General al NATO a apreciat rolul substanţial al României în cadrul Alianţei, arătând că şi-a consolidat profilul unui Aliat de încredere, care asigură contribuţii conceptuale şi operaţionale relevante pentru securitatea euro-atlantică. Jens Stoltenberg a apreciat în mod deosebit continuarea, şi în 2016, a participării substanţiale a României în Afganistan, precum şi angajamentul României de a spori bugetul alocat apărării", arată comunicatul.

Potrivit sursei citate, Lazăr Comănescu a susţinut consolidarea securităţii şi stabilităţii flancului estic al NATO, evocând în acest sens Declaraţia finală a reuniunii şefilor de stat din Europa Centrală şi de Est, organizată la Bucureşti pe 4 noiembrie.

În perspectiva Summit-ului Aliat din Polonia, din iulie 2016, şeful diplomaţiei române a apreciat ca necesară implementarea completă a Planului de acţiune al NATO pentru creşterea capacităţii operaţionale/Readiness Action Plan (RAP). De asemenea, a subliniat că NATO trebuie să acorde o importanţă sporită unei abordări strategice în regiunea Mării Negre şi continuării măsurilor de adaptare a NATO pentru descurajarea factorilor de risc. În plus, a evidenţiat importanţa unei abordări echilibrate din partea Alianţei în răspunsul la provocările din Est şi din Sud.

De asemenea, ministrul Comănescu "s-a mai referit la activarea, la 1 decembrie, a Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est care, alături de Unitatea NATO de Integrare a Forţelor, reprezintă o componentă esenţială a prezenţei Aliate pe teritoriul României. De asemenea, a informat asupra activării, până la sfârşitul acestui an, a Facilităţii antirachetă de la Deveselu, o etapă semnificativă în dezvoltarea capabilităţii NATO de apărare împotriva rachetelor balistice", precizează MAE.

În cadrul întâlnirii, Lazăr Comănescu a evidenţiat participarea consistentă a României la misiunea Resolute Support din Afganistan, precum şi angajamentul României pentru creşterea bugetului dedicat apărării, se mai arată în comunicatul MAE.

Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, a participat în perioada 1-2 decembrie, la Bruxelles, la reuniunea miniştrilor de externe NATO.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb