Aplicaţia TikTok, amendată de Coreea de Sud pentru încălcarea confidenţialităţii datelor

A.P.
Miscellanea / 16 iulie 2020

Aplicaţia TikTok, amendată de Coreea de Sud pentru încălcarea confidenţialităţii datelor

Aplicaţia de partajare a videoclipurilor - TikTok - tocmai a fost amendată de Coreea de Sud pentru gestionarea greşită a datelor privind confidenţialitatea copiilor, conform Zerohedge.com.

Compania a fost taxată, după procesul câştigat de Comisia pentru comunicaţii din Coreea (KCC), pentru colectarea datelor copiilor sub 14 ani, fără acordul tutorilor legali ai acestora.

Amenda, deşi relativ mică (aproximativ 155.000 dolari), reprezintă aproximativ 3% din veniturile anuale ale companiei, potrivit BBC. Aceasta vine ca rezultat a unei anchete care a început anul trecut.

KCC a constatat că "peste 6000 de înregistrări cu copii au fost colectate pe parcursul a şase luni, lucru care încalcă legile locale de securitate". În plus, firma chineză "nu a reuşit să-şi anunţe" utilizatorii că datele lor personale au fost transferate în străinătate.

TikTok a declarat, printr-un purtător de cuvânt: "Respectăm standarde foarte înalte privind confidenţialitatea datelor şi lucrăm pentru îmbunătăţirea şi consolidarea continuă a acestora".

Pe 15 iulie, secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a declarat că o decizie a ţării privind interzicerea sau nu a aplicaţiei TikTok va veni "în curând". Ştirea vine la aproximativ o săptămână după ce parlamentarii SUA au declarat că au în vedere interzicerea aplicaţiilor chinezeşti de social media.

În plus, Zerohedge relatează că, pe 7 iulie, DOJ şi FTC investigau TikTok pentru încălcarea confidenţialităţii datelor copiilor. Ancheta răspunde la reclamaţii conform cărora compania a încălcat un acord din 2019 în care a promis că va proteja intimitatea copiilor.

Întrebat dacă recomandă americanilor să descarce aplicaţia pe telefoanele lor, Pompeo a răspuns: "Numai dacă vrei ca datele tale să ajungă în mâinile Partidului Comunist Chinez".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb