Arabia Saudită pune presiune asupra scepticilor vaccinării anti-Covid

G.B
Internaţional / 24 mai 2021

Arabia Saudită pune presiune asupra scepticilor vaccinării anti-Covid

Arabia Saudită pune presiune asupra scepticilor vaccinării anti-Covid şi anunţă noi măsuri dure. Le interzice pelerinajele şi călătoriile în străinătate, le blochează accesul în universităţi, mall-uri şi birouri, regulile fiind impuse în încercarea de a spori numărul celor imunizaţi, potrivit digi24.

Experţii în sănătate din Arabia Saudită spun că cei care se opun vaccinării pun în pericol eforturile globale de combatere a pandemiei, aşa că autorităţile anunţă noi restricţii care îi vizează pe aceştia, scrie France24.

Riadul vrea să relanseze turismul, evenimentele sportive şi de divertisment, sectoare serios afectate de criza sanitară şi esenţiale pentru planul "Vision 2030".

Autorităţile au interzis participarea celor nevaccinaţi la pelerinajul musulman Omra, o măsură simiară urmând să fie luată şi pentru marele pelerinaj anual Hajj.

Arabia Saudită a anunţat că, începând cu 1 august, vaccinarea va fi condiţie obligatorie pentru accesul în instituţii publice şi private, în instituţii de învăţământ, în zonele de divertisment şi chiar în transportul public.

Aceste măsuri vin pe fondul unor alte restricţii care generaseră deja discuţii.

De altfel, de la începutul lunii mai, numai cetăţenilor vaccinaţi sau imunizaţi li s-a permis să călătorească în străinătate.

Tot în mai, autorităţile au anunţat că toţi angajaţii trebuie să fie vaccinaţi anti-Covid pentru a putea merge la muncă. Măsura se referă atât la angajaţii din domeniul public, cât şi la cei din sectorul privat.

Anunţul Guvernului a stârnit valuri de nemulţumiri, concretizate prin mesajele distribuite pe reţelele de socializare.

"Nu pot călători! Nu pot funcţiona! Nu pot merge în locuri publice! Nici măcar nu pot cumpăra mâncare! Nu pot studia!", a scris un utilizator pe Twitter.

Şi alte guverne din regiune au adoptat măsuri similare celor din Arabia Saudită. Astfel, în Emiratele Arabe Unite, Dubai a anunţat în luna mai că persoanele care nu s-au vaccinat nu vor putea asista la evenimente sportive sau la concerte. Săptămâna trecută, Bahrainul a anunţat că ia în calcul restricţii temporare care să autorizeze accesul în centrele comerciale, restaurante, sălile de cinema şi saloane de înfrumuseţare doar pentru persoanele imunizate.

Ministerul sănătăţii din Arabia Saudită, care are o populaţie de peste 34 de milioane de locuitori, spune că a administrat peste 12 milioane de doze de vaccin coronavirus.

Ţara a raportat peste 440.000 de cazuri de coronavirus şi peste 7.200 de decese.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb