Arabia Saudită recomandă reducerea stocurilor de petrol

L.A.
Internaţional / 20 mai 2019

Arabia Saudită recomandă reducerea stocurilor de petrol

Ministrul Energiei din Arabia Saudită a recomandat în cursul zilei de ieri, reducerea "cu atenţie" a stocurilor de petrol, într-o perioadă în care oferta globală este abundentă, afirmând că OPEC nu trebuie să ia decizii pripite în privinţa producţiei, înainte de o reuniune programată pentru luna iunie, transmite Reuters.

"Pe ansamblu, piaţa este într-o situaţie delicată", a spus Khalid al-Falih, înainte de o întâlnire a producătorilor de petrol din şi din afara OPEC, între care Arabia Saudită şi Rusia.

În timp ce există îngrijorări privind perturbarea livrărilor, stocurile sunt în creştere, iar piaţa ar trebui să vadă în următoarele săptămâni şi luni o situaţie confortabilă în privinţa stocurilor, a spus ministrul.

OPEC, al cărei lider de facto este Arabia Saudită, va avea mai multe date la reuniunea de la sfârşitul lunii iunie, care va contribui la luarea celei mai bune decizii, a arătat Falih, potrivit Reuters.

"Este esenţial să nu luăm decizii pripite, având în vedere datele contradictorii, complexitatea implicată şi situaţia în evoluţie", a spus oficialul saudit, care a descris perspectiva ca fiind neclară, parţial din cauza conflictului comercial dintre Statele Unite şi China.

OPEC, Rusia şi alte state din afara organizaţiei au format o alianţă cunoscută sub numele de OPEC+, în cadrul căreia au convenit reducerea producţiei de petrol cu 1,2 milioane de barili de petrol pe zi, timp de şase luni, pentru prevenirea acumulării de stocuri şi scăderii preţurilor.

Ministrul rus al Energiei, Alexandr Novak, a declarat că sunt disponibile mai multe opţiuni pentru acordul referitor la producţie, inclusiv creşterea livrărilor în a doua jumătate a anului.

Ministrul Energiei din Emiratele Arabe Unite, Suhail al-Mazrouei, a spus că producătorii de petrol sunt capabili să acopere orice deficit din piaţă şi că relaxarea măsurilor de limitare a livrărilor nu este cea mai bună soluţie.

Stocurile de petrol din Statele Unite au crescut în mod neaşteptat, la cel mai ridicat nivel din septembrie 2017, în timp ce stocurile de benzină au scăzut peste aşteptări, potrivit datelor publicate miercuri de Administraţia pentru Informaţii în Energie, mai scrie Reuters.

Reuniunea de ieri, la nivel ministerial, a avut loc pe fondul îngrijorărilor legate de o piaţă prea limitată. Exporturile Iranului vor continua să scadă în luna mai, iar livrările Venezuelei s-ar putea reduce în următoarele săptămâni, din cauza sancţiunilor americane.

În plus, contaminarea petrolului a obligat Rusia să oprească livrările prin conducta Drujba, care este un gazoduct de importanţă majoră pentru aprovizionarea cu ţiţei a Europei şi Germaniei.

Un alt motiv de îngrijorare este reprezentat de tensiunile dintre Arabia Saudită şi Iran, după atacurile recente împotriva a două tancuri petroliere saudite, în apropierea Emiratelor Arabe Unite, şi un altul la facilităţi petroliere saudite din interiorul regatului.

Riadul a acuzat Teheranul că a ordonat atacuri cu drone la staţii de pompare, atacuri care au fost revendicate de gruparea pro-iraniană Houthi din Yemen. Emiratele Srabe nu au atribuit nimănui atacurile, iar Iranul s-a distanţat de acestea, mai relatează Reuters.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb