Zece persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT în dosarul de evaziune fiscală şi punere în circulaţie de produse din carne alterată, după ce au audiat peste 30 dintre suspecţii ridicaţi în urma percheziţiilor care au avut loc miercuri, în 18 judeţe, la două grupări infracţionale.
Procurorii DIICOT de la Structura Centrală continuă, astăzi, audierea membrilor celor două grupări infracţionale organizate suspectate de evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulaţie de produse alterate şi trafic de influenţă.
Până în prezent, procurorii au audiat peste 30 de persoane şi au emis ordonanţe de reţinere pentru zece dintre acestea, care vor fi duse azi în faţa instanţei, cu propunere de arestare preventivă, au declarat surse judiciare.
Procurorii DIICOT - Structura Centrală au făcut, ieri, 102 percheziţii domiciliare în 18 judeţe, în cadrul unor acţiuni vizând destructurarea a două grupuri infracţionale organizate formate din 80 de persoane, specializate în infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulaţie de produse alterate şi trafic de influenţă, informează instituţia, într-un comunicat de presă.
Prejudiciul produs de membrii celor două grupări a fost estimat la peste 15 milioane de euro.
Potrivit anchetatorilor, membrii grupărilor infracţionale organizate, structurate pe mai multe paliere, ar fi achiziţionat, prin intermediul unor societăţi comerciale din România, carne şi ouă din Olanda, Polonia, Marea Britanie, Germania, fără să plătească TVA, conform prevederilor legale, operaţiunile reale fiind evidenţiate în actele contabile. Ulterior, marfa ar fi fost vândută către beneficiarul final, prin adăugarea TVA.
"După achiziţionarea reală a mărfurilor din alte state UE, membrii grupării înregistrau livrări fictive către firme < fantomă > din alte state comunitare - coordonate de către exponenţii palierului extern, neidentificaţi, până în prezent. Marfa din România era livrată scriptic în Bulgaria, Ungaria sau Cipru, pentru neîncărcarea societăţilor româneşti cu TVA de plată, marfa fiind, în fapt, vândută pe piaţa românească fără înregistrarea în documentele contabile - < la negru >", a precizat DIICOT.
Anchetatorii susţin că există suspiciuni de punere în circulaţie de produse alterate, care erau trimise către abatoare pentru a fi procesate şi amestecate cu alte produse ce erau ulterior puse în consum.
De asemenea, produse de carne alterate ar fi fost trimise unei firme de catering aparţinând soţiei unuia dintre membrii grupării, pentru a fi preparate şi oferite spre consum.
DIICOT susţine că activităţile infracţionale au fost sprijinite şi de angajaţi de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, precum şi de lucrători din cadrul Poliţiei de Frontieră.