ARISTOTEL CĂNCESCU:  "Nu m-am îmbogăţit cu niciun leu din funcţia de preşedinte al CJ Braşov"

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 9 octombrie 2014

"Nu m-am îmbogăţit cu niciun leu din funcţia de preşedinte al CJ Braşov"

El a arătat că averea sa a fost realizată în urma vânzării a 33 de licenţe audiovizuale pentru cinci milioane de euro

Şeful Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, acuzat de fapte de corupţie, a declarat, ieri, că nu s-a îmbogăţit "cu niciun leu" de când este în această funcţie şi i-a invitat pe jurnalişti la proprietatea sa din Râşnov, unde are doar "două case din lemn, două grajduri, multe păsări".

De asemenea, Căncescu a spus că firmele acuzate că ar fi societăţile de casă ale şefului CJ - Gotic SA şi Ramb Sistem SRL - nu au mai încheiat contracte cu instituţia pe care o conduce de patru ani.

"Vreau să clarific nişte lucruri. A apărut foarte mult în presă «firmele de casă ale lui Căncescu» - cele două firme, Gotic şi Ramb Sistem, de patru ani nu au mai câştigat niciun contract cu Consiliul Judeţean. Şi pe chestiunea asta nu mai am altceva de comentat", a spus Căncescu, susţinând că în presă au apărut "nişte comentarii, unele chiar groteşti" la adresa sa.

Preşedintele CJ Braşov a spus: "Au fost foarte multe comentarii vizavi de averea mea. Vreau să vă spun că din funcţia de preşedinte de CJ nu m-am îmbogăţit cu niciun leu. Banii pe care îi am în conturi sunt banii pe care îi găsiţi şi în declaraţia mea de avere. Toţi banii provin din vânzarea unor frecvenţe, cu toţii ştiţi că am avut reţeaua Mix, reţeaua naţională, mi-am vândut-o în anul 2007, am aici contractul şi anume 33 de licenţe audiovizuale vândute cu suma de 5 milioane de euro. În acelaşi timp am virat la stat suma de 3,2 milioane de lei, reprezentând aproape 900.000 de euro, impozit pe această sumă care a intrat, 16 la sută. Nu numai că nu am luat, am virat bani la stat şi o sumă considerabilă. Nici din media nu m-am îmbogăţit, iar patronii dumneavoastră sigur ştiu prin ce trece presa românească şi cât de greu se supravieţuieşte. Deci, de acolo nu cred că se aşteaptă cineva să te îmbogăţeşti".

La finalul conferinţei de presă, Aristotel Căncescu i-a invitat pe jurnalişti, "într-o joi sau vineri", la proprietatea sa din Râşnov, pentru a le arăta că nu are "decât două case de lemn, una de bârne şi una de scândură, două grajduri şi multe păsări". "Şi ultima chestiune vizavi de conacurile pe care le am eu la Râşnov. O să vă invit la mine la Râşnov, într-o joi sau vineri, ca să vedeţi că nu am decât două case de lemn, una de bârne şi una de scândură, două grajduri, multe păsări. Acolo este o fermă de găini, curci, fazani, lebede... Am şi nişte căprioare. Tot ce am acolo deţin legal", a spus Căncescu.

Acesta a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliştilor, precizând că are o singură restricţie impusă de instanţă, "cea legată de a părăsi ţara". Şeful CJ Braşov, Aristotel Căncescu (PNL), este cercetat în libertate, sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie privind atribuirea preferenţială de contracte pe bani publici, a decis, marţi seară, instanţa supremă.

Aceeaşi măsură preventivă a fost dispusă şi în cazul lui Gabriel Bîgiu, administrator al SC Ramb Sistem SRL Braşov.

Aristotel Căncescu este acuzat de luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu (cinci fapte) şi instigare la tentativă la abuz în serviciu. Potrivit anchetatorilor, interesul direct al lui Căncescu în această activitate infracţională rezultă din faptul că, acordând celor două firme de casă contracte supraevaluate, plătite abuziv din banii publici ai Consiliului Judeţean Braşov, parte din bani s-au întors sub formă de mită la el.

Potrivit anchetatorilor, firmele care ar fi fost favorizate la atribuirea unor contracte de către CJ Braşov sunt SC Ramb Sistem, deţinută de Gabriel Bîgiu, şi SC Gotic SA a lui Ion Diniţă, deputat PC, cei doi fiind, de asemenea, cercetaţi în acest dosar. Anchetatorii precizează că, din cercetările făcute până la acest moment rezultă că preşedintele CJ Braşov a oferit firmei lui Diniţă, cu sprijinul şi prin complicitatea vicepreşedintelui instituţiei şi a funcţionarilor cu funcţii de conducere din CJ Braşov, două contracte. Primul, încheiat în 2006, a vizat lucrări de reabilitarea DJ131C km 17+000 - 29+050 Racoş- Rupea, iar al doilea, din 2007, reabilitarea sectorului de drum Augustin-Racoş-Şercaia.

În urma plăţilor nelegale făcute de CJ Braşov către SC Gotic SA, instituţia publică a fost prejudiciată cu peste 7,6 milioane de euro. Anchetatorii mai spun că, în urma abuzului în serviciu exercitat de Aristotel Căncescu în favoarea firmei SC Ramb Sistem - reprezentată de Gabriel Bîgiu -, acesteia i-au fost acordate preferenţial două contracte, în 2007 şi 2008. Potrivit documentelor din dosar, în schimbul decontării abuzive a unor sume în cuantum de 664.180,54 lei către SC Ramb Sistem, firma i-a construit lui Căncescu un teren de tenis la reşedinţa din Râşnov.

Căncescu este preşedintele CJ Braşov din anul 2000, fiind la al patrulea mandat. El este liderul filialei judeţene Braşov a PNL, iar în legislaturile 1992-1996 şi 1996-2000 a fost senator.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Bursa, nu iti e rusine sa publici un asemenea articol?

    1. si rusine

      Ce-i rusinos in acest articol? Probabil faptul ca un neica nimeni, toata viata lui slujbs al statului, a devenit milionar in euro, in timp ce salariul mediu al romanului a ajuns la cca 380 euro/luna. Asta da, rusine! 

    Sa presupunem ca dl. presedinte de CJ are dreptate. Dar, oare reţeaua Mix cu cele "33 de licenţe audiovizuale vândute cu suma de 5 milioane de euro" le-a primit cadou de la o matusa sora cu Tamara dlui. Nastase?

    Scuza cu firmele acuzate "nu au mai încheiat contracte cu instituţia pe care o conduce de patru ani" e pentru copii. Adica de desene animate stimabile. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb