Cererea internaţională de arme ruseşti va creşte considerabil după încheierea războiului din Ucraina, a declarat joi secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei şi fostul ministru al apărării, Serghei Şoigu, transmite vineri EFE.
'După încheierea operaţiunii militare speciale (formula cu care Rusia desemnează invazia sa în Ucraina - n.r.), credeţi-mă, oamenii vor sta la cozi lungi pentru a ne cumpăra armele. Ele şi-au dovedit valoarea în acţiunile militare, au fost îmbunătăţite până la perfecţiune', le-a declarat el reporterilor, potrivit agenţiei TASS.
Serghei Şoigu a dat ca exemple sistemele de apărare aeriană, în special rachete S-400, S-500 şi sisteme Panţir, pe lângă dronele şi vehiculele blindate modernizate, categorie din care a menţionat tancurile T-80 şi T-90.
După începerea campaniei militare din Ucraina, Rusia şi-a extins în mod considerabil producţia de arme, care a crescut de zece ori pentru anumite categorii, cum ar fi vehiculele blindate, pentru a sprijini efortul de război.
Cu toate acestea, exporturile de arme ruseşti au scăzut cu 64% în ultimii cinci ani, ducând Rusia pe locul al treilea la nivel mondial, după Franţa şi SUA, potrivit unui raport al Institutului Internaţional de Cercetare a Păcii din Stockholm (SIPRI) dat publicităţii la începutul lunii martie.
Raportul SIPRI subliniază că primii zece exportatori de arme rămân aceiaşi în comparaţie cu ultimii cinci ani, în timp ce Rusia coboară pe locul trei (7,8%), în spatele Franţei (9,6%), în timp ce SUA se menţin pe primul loc (43%).
Exporturile de arme ruseşti au suferit scăderi puternice mai ales în 2020 şi 2021, în ajunul campaniei militare ruse din Ucraina.
Raportul menţionat subliniază că vânzările către cei doi clienţi principali ai industriei militare ruse scăzuseră deja înainte de 2022, 'India favorizând din ce în ce mai mult alţi furnizori, iar China achiziţionând mai multe arme de la industria sa internă în creştere', potrivit EFE.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Gica în data de 21.03.2025, 10:57)
Cam tot armamentul produs de Rusia este tocat mărunt pe frontul din Ucraina. Ce sa mai exporte măreața Rusie?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.03.2025, 11:35)
Vai de tine habarnistule rusofob,
un singur exemplu pentru tine ;
Rusia produce obuze/an,
de 3 ori mai mult decat toata Europa,
si culmea ca nu sunt rusofil,
fiindca comunistii lor, au furat averea stramosilor mei.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.03.2025, 11:41)
Produce in visele propagandei honvede...jumatate din munitia mujica provine din Coreea de Nord:-)
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.03.2025, 13:58)
...din Coreea de Nord...
ha ha, hai ca iar aiurezi,
atat ai putut raspunde? vai ce jos esti !
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.03.2025, 15:09)
Russia is relying so heavily on North Korea that it's getting 50% of its ammo fr om Pyongyang
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.03.2025, 20:49)
Traducerea asta obosita in engleza ai facut o singur, sau ti a venit pe biletul de azi de la kiew ?
2. care arme?
(mesaj trimis de ciuma rosie în data de 21.03.2025, 11:19)
dronele iraniene sau obuzierele si rachetele nord coreene ? ca nu inteleg, tancuri nu mai aveti, avioanele functionale le numeri pe degete si le tineti ascunse de teama dronelor ucrainiene,portavioane te apuca rasul unul singur si ala terminat
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.03.2025, 16:47)
Potra s-a înscris pe lista de achiziții.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.03.2025, 11:20)
Junk-ul ala de T-34 "a fost îmbunătăţit până la perfecţiune":-)...reuseste sa termine defilarea fara sa fie tractat:-)
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.03.2025, 11:29)
"Serghei Şoigu a dat ca exemple sistemele de apărare aeriană, în special rachete S-400, S-500 şi sisteme Panţir"..."perfectiunea" mujica, a reusit sa nu rateze un avion civil cu transponder-ul pornit si chiar si lovit a zburat in continuare:-)
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.03.2025, 14:00)
Doborarea unor avioane civile cu rachete ucrainiene pe care scria ruseste este o crima impotriva umanitatii,
o sa vina si vremea cand veti fi judecati
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.03.2025, 15:08)
Da, Putler are deja mandat de arestare de la Curtea Penala Internationala:-)
4.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.03.2025, 17:55)
Nu e vorba de minciuni zeleniste,
ci de doborarea unor avioane civile cu rachete ucrainiene pe care scria ruseste,
ce miselie jalnica, cum poti sa iesi pe strada sa privesti in ochii lumii ?
4.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.03.2025, 18:43)
Auzi si la mujicul asta ce aiurit e:-)...rachete ucrainiene pe care scria in mujica.-)...si ce scria, "pana la ultimul mujic", "la Kiev in trei zile":-)
4.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.03.2025, 20:51)
Pai asa au doborat ucrainienii avioanele alea civile de pasageri omorand sute de oameni, cu rachete pe care au scris ruseste, escrocherie tipica kiewista