Asesoft a investit peste 10 milioane de euro în Realitatea

F. A.
Media-Advertising / 1 aprilie 2011

După şedinţa Consiliului de Administraţie (CA) a Asesoft de azi, compania a emis un comunicat în care spune câţi bani a investit, şi cum se pot rezolva litigiile, şi că mesajul CA al Realitatea poate aduce prejudicii firmei, potrivit reportervirtual.ro.

"Comunicat Asesoft International SA

Consiliul de Administraţie al Asesoft International SA a avut o discuţie privind situaţia Contractului de Management încheiat cu Realitatea Media. Asesoft a investit deja peste 10 milioane de euro în Realitatea Media. Persoanele desemnate de Asesoft au respectat în totalitate contractul de management şi au acţionat cu deplin profesionalism atât în interesul Asesoft, cât şi în interesul Realitatea Media.

Asesoft nu s-a implicat în litigiile penale şi comerciale dintre Realitatea Media şi instituţiile statului.

Conflictul dintre compania de stat Coresi şi Realitatea Media durează de mult timp şi a ajuns în faza de litigiu pe rolul instanţei. Asesoft a acţionat în interesul Realitatea Media, încercând să protejeze totodată investiţia făcută. Evacuarea Realitatea Media din spaţiu nu era o soluţie. Asesoft a adus în Realitatea Media peste 1,5 milioane euro care au fost plătiţi exclusiv statului. Vechile datorii au fost cuprinse într-un angajament de plată acceptat de ANAF.

Situaţia financiară Realitatea Media s-a îmbunătăţit considerabil. Nu sunt în pericol unităţi de business ale Realitatea Media.

Strategiile de afaceri puse la punct împreună cu Sorin Enache, directorul postului, sunt astăzi în implementare şi nu pot fi explicate public.

Comunicatul CA Realitatea Media poate aduce prejudicii firmei.

Asesoft nu s-a implicat în politica editorială. Deciziiile asupra conţinutului editorial le iau jurnaliştii Realitatea Media.

Decizia de a nu mai colabora cu Adrian Ursu şi Oana Stancu a avut legătură cu relaţia lor directă cu Sorin Ovidiu Vîntu.

Asesoft şi persoanele desemnate în relaţia cu Realitatea Media nu au legătură cu noile emisiuni introduse în post.

Asesoft respinge orice implicare a Consiliului de Administraţie al Realitatea Media în redacţie, cu sau fără agenţi de pază plasaţi lângă jurnalişti.

Orice litigiu între Asesoft şi Realitatea Media trebuie rezolvat în instanţă."

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb