ASF: Activele fondurilor de pensii private erau de 131,5 miliarde lei anul trecut, în creştere cu 31%

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 aprilie

ASF: Activele fondurilor de pensii private erau de 131,5 miliarde lei anul trecut, în creştere cu 31%

English Version

Fondurile Pilonul II administrau active de 126,7 miliarde lei, conform raportului Autorităţii

Piaţa pensiilor private din ţara noastră a ajuns, la finalul anului 2023, la active totale în valoare de 131,5 miliarde de lei, în creştere cu 31,4% comparativ cu sfârşitul anului precedent, conform raportului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) privind evoluţia sistemului de pensii private din România în anul trecut.

Ca pondere în PIB, activele totale ale sistemului de pensii private au înregistrat un nivel de aproximativ 8,5% la finalul lunii decembrie 2023, marcând o evoluţie pozitivă de-a lungul ultimilor ani. În ultimul trimestru din 2023, dar şi pe ansamblul întregului an, volatilitatea activelor unitare nete ale fondurilor de pensii private a fost moderată, fără şocuri pe termen scurt.

Valoarea totală a activelor fondurilor de pensii administrate privat (Pilon II) a fost de 126,74 miliarde de lei, la 31 decembrie 2023, în creştere cu aproximativ 31,4% comparativ cu aceeaşi dată a anului 2022. Aceasta reprezintă un maxim istoric, fiind cel mai bun an înregistrat de sistemul de pensii administrate privat.

Numărul participanţilor înregistraţi în sistemul Pilonului II a fost de 8,15 milioane de persoane la sfârşitul anului 2023, faţă de 7,96 milioane de persoane la finalul anului precedent. Contribuţia medie a participanţilor, cu contribuţii virate în decembrie 2023, a fost de aproximativ 276 lei/participant, în timp ce la 31 decembrie 2022 valoarea acesteia a fost de 237 lei/participant. Pe parcursul anului 2023, contribuţiile virate în sistemul de pensii administrate privat au fost în cuantum de 12,82 miliarde de lei, în creştere cu aproximativ 17% faţă de anul anterior.

Rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii administrate privat a fost 7,39% în decembrie 2023, în creştere faţă de finalul anului 2022, când nivelul acesteia a fost de 4,13%.

La finalul anului 2023, valoarea medie a activului unui participant la sistemul pensiilor administrate privat era de 15.700 de lei, înregistrând o creştere de peste 28% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Pe parcursul anului 2023 au fost efectuate plăţi ale activului personal net către participanţi în cuantum de 919 milioane de lei pentru 54.518 participanţi şi beneficiari.

Plasamentele fondurilor de pensii administrate privat în titluri de stat au reprezentat 66,42%, în creştere faţă de nivelul de 62,3% înregistrat la 31 decembrie 2022. Totodată, investiţiile în acţiuni au reprezentat un procent de 23,32% din valoarea totală a activelor fondurilor de pensii din Pilonul II.

În ceea ce priveşte Pilonul III, valoarea totală a activelor fondurilor de pensii facultative a fost de 4,75 miliarde de lei la finalul lunii decembrie 2023, în creştere cu aproximativ 31% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Numărul de participanţi înregistraţi în sistemul pensiilor facultative, la 31 decembrie 2023, a fost de 710.777 de persoane, în creştere cu 13% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2022, conform raportului ASF.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. inca au de recuperat la ce PPI in tavan... sa dea naiba sa "scuti" din pensii ceva... ca esti pe minus cu ce e inpiata scumpire....

    s c c r e t 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb