Numărul petiţiilor din sectorul asigurări înregistrate în mod unic pe petent, analizate şi soluţionate s-a cifrat la 6.278, în perioada ianuarie - iunie, în scădere cu 8,99% faţă de perioada similară a anului trecut, arată datele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Potrivit unui comunicat remis astăzi redacţiei, 5.889 de petiţii (93,8%) au fost transmise de către asiguraţi sau păgubiţi, iar 389 de solicitări au fost transmise de către service-urile auto.
În total, Direcţia Protecţia Asiguraţilor din ASF a înregistrat un număr de 9.426 de petiţii. Cifra agregată include şi solicitări de informaţii, reveniri/completări la petiţii deja analizate, solicitări care nu intră în sfera de competenţă a ASF sau solicitări referitoare la alte direcţii de specialitate (şi care au fost transmise acestora).
Cele 6.278 de petiţii înregistrate în mod unic pe petent analizate şi soluţionate reprezintă 0,0404% din numărul total al contractelor de asigurare aflate în vigoare (pe toate clasele) şi 1,51% din numărul total de daune avizate de către asigurători în semestrul I 2014.
Cea mai mare pondere în totalul petiţiilor transmise de către asiguraţi/păgubiţi, înregistrate la ASF în perioada ianuarie - iunie 2014, o deţin cele aferente asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto RCA şi Carte Verde cu un număr de 4.112 petiţii (69,83% din total), în scădere cu 5,32% faţă de perioada similiară a anului precedent. Cele 1.290 de petiţii depuse de către asiguraţi/păgubiţi pentru asigurări tip CASCO reprezintă 21,91% din totalul petiţiilor transmise de către asiguraţi/păgubiţi. Aspectele cel mai des reclamate de către petenţi au fost plata parţială sau neplata despăgubirilor/valorilor de răscumpărare, care au făcut subiectul a 5.620 de petiţii (95,43% din total).
Cele 4.112 de petiţii înregistrate de către asiguraţi/păgubiţi şi soluţionate în semestrul I 2014 reprezintă 0,109% din numărul total al contractelor RCA încheiate în această perioadă (3.749.853) şi 3,024% din numărul dosarelor de daună RCA avizate în această perioadă (135.962).
Din cele 5.889 de petiţii, un număr de 4.272 de petiţii (72,54% din total) au fost soluţionate în favoarea petenţilor, urmare a analizelor desfăşurate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară. 1.617 de petiţii (27,46% din total) au fost constatate ca fiind neîntemeiat formulate.
Cea mai mare pondere în totalul petiţiilor înregistrate la ASF, în perioada ianuarie - iunie 2014, a fost înregistrată pe clasa asigurărilor generale, respectiv 98,69% din total (5.812 de petiţii din totalul de 5.889 de petiţii înregistate de către asiguraţi/păgubiţi).
Pe clasa asigurărilor RCA şi Carte Verde a fost soluţionat în favoarea petenţilor un număr de 3.227 de petiţii (78,48% din numărul total de petiţii înregistrate de asiguraţi/păgubiţi), din care un număr de 2.219 de petiţii a fost finalizat prin plată. 885 de petiţii au fost constatate ca fiind neîntemeiat formulate.
Procentul ridicat de soluţionare a petiţiilor în favoarea petenţilor (asiguraţi/păgubiţi) reprezintă o îndreptare din partea societăţilor de asigurare a situaţiilor semnalate de către petenţi referitoare la procesul de lichidare a daunelor, dar în egală măsură situaţia factuală trebuie privită de către societăţile de asigurare care fac obiectul sesizărilor asiguraţilor/păgubiţilor cu maximă seriozitate şi responsabilitate.
Separat, faţă de cele 5.889 de petiţii înregistrate de către asiguraţi/păgubiţi au fost analizate şi evidenţiate 389 de solicitări primite din partea unităţilor reparatoare care au prezentat mandate/împuterniciri din partea păgubiţilor. Dintre acestea, 171 de petiţii au fost soluţionate favorabil, restul fiind constatate ca neîntemeiat formulate.