Asociaţia Femeilor Universitare organizează sâmbătă, 25 mai 2019, evenimentul "Istoria la feminin - Profesii fără gen".
În cadrul evenimentul vor fi evocate personalităţi feminine care au scris istorie şi au realizat pionierate în profesii considerate odinioară ca aparţinând bărbaţilor.
Intrarea este liberă, dar se face pe baza confirmării participării la adresa de email romaniaafu@gmail.com până cel târziu la data de 23 mai 2019.
Asociaţia Femeilor Universitare (AFU) este o organizaţie non-guvernamentală, apolitică şi non-profit, care doreşte să continue obiectivele Asociaţiei Femeilor Universitare din România înfiinţată în anul 1925, la sugestia Majestăţii Sale Regina Maria a României.
Ziarul BURSA este partener media al evenimentului.