Ca să vedeţi cît contează un singur cuvînt

Statele Unite ale Americii au un Preşedinte care s-a angajat, încă înainte de a ajunge a doua oară la Casa Albă, să pună capăt "războiului" din Ucraina. Într-o singură zi! Mai an, ţinea morţiş să fie luat în serios, ad litteram, cu această promisiune. Acum, cînd au trecut binişor peste 50 de zile de la inaugurare, iar pacea nu se zăreşte deloc la orizont, zice că atunci a zis aşa...într-o doară. "Des fleurs de coucou", adică "di flori di cuc", vorba Coanii Chiriţa. Omul este, însă, chitit. Stă pe obiectiv. Vrea cu tot dinadinsul să pună capăt războiului, cît mai degrabă. Zice, face, dă telefoane, trimite soli la Putin, face instrucţie cu Jelenski. Mă rog, face tot felul de lucruri, doar-doar s-o lega maioneza şi s-o termina războiul. Şi Putin zice că vrea să pună capăt războiului. Doar Jeleski, căzut sub farmecele grele ale unei vrăjitoare rele, pare că nu prea vrea să pună capăt războiului. În orice caz, nu în condiţiile puse de Rusia. Adică să cedeze tot şi pe toate fronturile: militar, politic, teritorii, viitorul alianţelor ţării. Nici Anglia nu prea vrea şi face eforturi să ţină Franţa aproape de ea. Franţa şi pe alţii, Olanda, de pildă. Bine, dar Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Olanda sunt aliaţi NATO. Prin urmare, au interese strategice comune, dacă nu identice. În orice caz, compatibile, nu contrare sau contradictorii. Aici, în acest punct al naraţiunii, se naşte o inevitabilă "trilemă". Ori "a continua războiul" şi "a pune capăt războiului" nu sunt contrare, ori Statele Unite, sub Administraţia Trump, nu mai au interese strategice comune cu aliaţii NATO, ori "războiul" din Ucraina nu este o chestiune strategică, deci orice poziţii ar lua membrii NATO, pragul strategic nefiind atins, nu poate fi vorba de nici o tensiune în cadrul Alianţei. E, aşa... un fel de competiţie şi ciorovăială diplomatico-propagandistică.

Prima ipoteză cade din capul locului, cartea lui Aristotel este de o precizie neiertătoare cînd vine vorba despre definiţiile din pătratul logic.

Ipoteza că "războiul din Ucraina" nu ar fi o chestiune strategică este şi ea uşor de demontat. Ceea ce se întîmplă în şi cu Ucraina, în timpul şi după consumarea "războiului", este de natură să definească o altă lume, alţi învinşi şi alţi învingători ai competiţiei geo-politice, alte condiţii şi reguli pentru lumea care se naşte. Iar acest lucru este valabil nu doar pentru Ucraina, ci şi pentru Rusia, Statele Unite şi Europa. Iar, pe cale de consecinţă, pentru întreg mapamondul.

În sfîrşit, rămîne ipoteza, adesea vehiculată deja, aceea că Statele Unite, sub Administraţia Trump, au îmbrăţişat şi pus la lucru o politică internaţională cu totul diferită de "tradiţia şi moştenirea post-belică", una din care interesele strategice comune cu Rusia prevalează, în timp ce vechile relaţii cu Occidentul Europei au devenit irelevante, dacă nu mai rău, o povară. O piedică în calea "progresului". Ipoteza are ceva miez, dacă te iei după declaraţiile lui Trump, Vance şi Rubio. Se vede deja cu ochiul liber: pentru Trump şi administraţia sa, relaţia SUA cu Rusia este strategică! Cea cu "resturile" Europei a încetat să mai fie! Prin urmare, Trump se străduieşte din toate puterile să fie alături de Rusia, inclusiv în cazul "războiului din Ucraina". Trump este cel ce înţelege mai bine decît oricine, inclusiv Dumnezeu, cum stau lucrurile pe lumea aceasta şi care sunt adevăratele interese ale Americii, ale Rusiei, ale Chinei, ale Europei, ale Canadei, ale Groenlandei şi, desigur, ale atolului Atafu, din arhipelagul insulelor Lebedei! De aceea, Trump face eforturi supraomeneşti să îl convingă, da ce zic eu, să îl oblige pe Putin să pună capăt războiului din Ucraina. Spre binele lui! Europa nu are un Trump al ei. Nici n-ar avea cum, întrucît Trump este "Unul" şi numai unul, în trup, duh şi spirit, fără început şi fără sfîrşit, omniscient, omnipotent şi omniprezent. Prin urmare, Europa nu înţelege neam care sunt interesele ei. Şi, dacă nu înţelege singură, de bună voie, atunci o să i le bage Trump în cap, cu de-a sila! Ba nişte taxe vamale peste şale să nu le poată duce, ba nişte ameninţări cu dizolvarea NATO care să le bage spaima pînă în măduva oaselor, ba nişte embargouri să le moară pieţele....mă rog, ce o mai fi nevoie, pînă le vine mintea la cap şi cedează în faţa "Raţiunii Pure Întrupate", Trump! Pe de altă parte, nici ipoteza aceasta nu este pînă la capăt satisfăcătoare. Interesele strategice ale unei superputeri, cum sunt cele ale Statelor Unite oricît de supuse variaţiilor politice şi electorale, au totuşi un centru de greutate de adîncime, mult sub nivelul problemelor şi al evenimentelor curente. La acest nivel, strategic, există constante care se reproduc nu doar de la un ciclu electoral la altul, ci şi de la o generaţie la alta. Ar fi cu totul contra-productiv, nerealist şi nefondat chiar să considerăm că, dacă Trump nu le mai vede, interesele strategice de pe Axa Transatlantică au dispărut. S-au evaporat odată pentru totdeauna. Şi, atunci, cu problema noastră cum rămîne?

Eu vă propun să deschidem triunghiul ipotezelor, să mai adăugăm un punct şi să îl ridicăm la rang de patrulater. Această schimbare de perspectivă nu este cîtuşi de puţin artificială şi nici din cale afară de complicată. Totul depinde de un singur cuvînt: război! Trump şi Putin vor să pună capăt "Războiului". Un război care, de fapt, şi mai ales de drept nu există. Este o ficţiune politică ţinută în braţe de Trump şi mai nou de Regimul Putin, pentru că le serveşte de minune interesele. Acelea de a impune Ucrainei şi lui Jelenski condiţiile Rusiei şi de a satisface, astfel, interesele Moscovei de recucerire a zonei de dictat şi influenţă neîngrădită din fostul dominion al URSS, din Europa Centrală, de Nord, de Sud şi de Est. Aşa zisul război pe care Trump se screme din răsputeri să îl încheie este de fapt "Agresiunea armată a Rusiei". Pe aceasta, Trump, ca şi Putin, nu vrea nici să o recunoască, nici să o oprească. Pentru Europa, însă, nu doar pentru Marea Britanie, Franţa, Olanda, cît mai ales pentru state cum sunt România, Polonia, Republica Moldova, Bulgaria, Ungaria, Agresiunea Rusiei trebuie oprită şi împiedicată să genereze avantaje strategice, inclusiv teritoriale.

"Oprirea războiului" şi "Oprirea agresiunii" sunt două porţi care se deschid spre lumi radical diferite, incompatibile. Pe prima, Trump s-a hotărît şi este liber să intre, mînă în mînă cu Putin. Pe cea de a doua, Europa nu poate pătrunde decît avînd într-o mînă scutul pe care este capabilă să şi-l croiască singură, oricît de slab şi de fragil ar părea, iar în cealaltă mînă cu mandatul de arestare a lui Putin, pentru crime comise împotriva păcii şi a umanităţii.