Asociaţia Magistraţilor din România invită pe cei în drept la o dezbatere publică reală pe marginea Legii privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, dezbatere care va avea loc marţi, 31 august 2010, începând cu ora 12.00, în Aula Institutului Naţional al Magistraturii din Bucureşti, Bd. Regina Elisabeta nr. 52, etaj 1, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Asociaţia Magistraţilor organizează, mâine, o dezbatere publică
C.P.
Politică / 30 august 2010