ASTĂZI  Boris Johnson se adresează parlamentarilor ucraineni prin videoconferinţă

G.U.
Internaţional / 3 mai 2022

 Boris Johnson se adresează parlamentarilor ucraineni prin videoconferinţă

Premierul britanic Boris Johnson se va adresa astăzi parlamentului ucrainean prin videoconferinţă, o premieră pentru un lider occidental de la începutul invaziei ruse, şi va anunţa un ajutor militar suplimentar pentru Kiev de 300 de milioane de lire sterline, transmite AFP, conform Agerpres.

"Este momentul vostru de glorie", urmează să le spună premierul britanic parlamentarilor ucraineni, conform unei declaraţii făcute de Downing Street luni seara.

"Când ţara mea a fost ameninţată cu o invazie în cel de-al doilea război mondial, parlamentul nostru, ca şi al vostru, a continuat să se întrunească în timpul conflictului, iar poporul britanic a dat dovadă de o asemenea unitate şi hotărâre încât ne amintim de perioada noastră de mare pericol ca fiind momentul nostru de glorie", va mai spune Boris Johnson în timpul discursului programat să aibă loc în jurul orei 10:00 (09:00 GMT).

Şeful guvernului britanic urmează să anunţe o nouă componentă a ajutorului militar, în valoare de 300 de milioane de lire sterline (357 de milioane de euro), ce include în special echipamente de armament defensiv. Până în prezent, Marea Britanie a furnizat Ucrainei 5.000 de rachete antitanc, cinci sisteme de rachete antiaeriene cu peste 100 de rachete şi 4,5 tone de explozibili.

Marea Britanie va furniza, de asemenea, drone în săptămânile următoare "pentru a oferi sprijin logistic forţelor armate izolate", potrivit Downing Street.

Boris Johnson le va comunica, de asemenea, parlamentarilor de la Kiev că Regatul Unit este "mândru că este un prieten al Ucrainei".

Premierul britanic este primul lider occidental care se adresează parlamentului ucrainean de la începutul invaziei ruse. Pe 9 aprilie, el a făcut o vizită surpriză la Kiev, unde a umblat pe străzile pustii ale capitalei alături de preşedintele Zelenski.

Regatul Unit a anunţat la sfârşitul lunii aprilie că îşi va redeschide "foarte curând" ambasada de la Kiev, relocată la începutul conflictului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb