ASTĂZI: CCR dezbate sesizările referitoare la modificările aduse codurilor penale

P.P.
Politică / 26 iunie 2019

CCR dezbate sesizările referitoare la modificările aduse codurilor penale

Curtea Constituţională a României (CCR) discută, astăzi, sesizările depuse de către PNL, USR şi de către preşedintele Klaus Iohannis la legile prin care au fost modificate Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, se anunţă într-un comunicat de presă.

CCR a amânat dezbaterile de trei ori ori până acum.

Partidele reclamă peste trei sute de modificări "nocive" aduse Codului penal şi Codului de procedură penală care vin "în contradicţie nu doar cu statul de drept, şubrezind politica penală a României şi favorizând infractorii, dar şi cu Legea fundamentală".

Semnatarii sesizărilor au invocat atât motive extrinseci, cât şi motive intrinseci de neconstituţionalitate şi apreciază că ambele legi sunt neconstituţionale în ansamblul lor.

Similar, în cazul legii care amendează Codul de procedură penală, a fost încălcat principiul bicameralismului, în condiţiile în care Camera Deputaţilor, Cameră decizională, a eliminat mai mult de jumătate din amendamentele adoptate de Senat pentru punerea în acord a dispoziţiilor declarate neconstituţionale, se mai anunţă în comunicat.

"În ciuda declaraţiilor puterii, aceste articole nu reprezintă transpuneri ale deciziilor CCR, ci doar voinţa politică a coaliţiei PSD-ALDE, a cărei unică preocupare este, de aproape doi ani şi jumătate, destructurarea sistemului judiciar şi albirea dosarelor corupţilor, pentru ca infractorii să poată fura liniştiţi în continuare, să nu răspundă pentru faptele lor şi să rămână şi cu banii furaţi", a transmis USR, la momentul depunerii sesizării.

"Sunt favorizaţi direct infractorii, printr-un text de lege", a spus, la momentul adoptării modificărilor, deputatul liberal Raluca Turcan.

"Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie a fost transmisă de către Parlament Preşedintelui României în vederea promulgării la data de 2.05.2019. Această lege a fost supusă controlului anterior de constituţionalitate, prin Decizia nr. 650/2018, Curtea Constituţională constatând neconstituţionalitatea unora dintre dispoziţiile sale", a transmis şeful statului.

Modificările Codului Penal şi Codului de procedură penală au fost adoptate, în 24 aprilie, de Camera Deputaţilor, care este Cameră decizională.

"Nu s-a adus nicio modificare, nici măcar o virgulă deasupra deciziilor Curţii Constituţionale", a spus, după adoptarea proiectelor, liderul de atunci al PSD, Liviu Dragnea.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. In seara aceasta Liviu Dragnea doarme acasa....!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb